Povestea unei fascinatii reciproce

In 1858, cand Franta si Japonia semnau primul lor tratat diplomatic, politic si comercial, arhipelagul nipon iesea din aproape trei sute de ani de izolare. Deschiderea sa spre lume a insemnat occidentalizarea in ritm alert a Japoniei, tara care si-a pastrat insa intacte traditiile si cultura populara.
Fascinatia a fost, apoi, reciproca intre occidentali si japonezi, dar mai ales intre francezi si japonezi. Pictorii francezi de la sfarsitul secolului al XIX-lea erau pur si simplu indragostiti de stampele japoneze. Claude Monet, de exemplu, avea o colectie de nu mai putin de 400 asemenea stampe.
Iar fratii Goncourt, cei care au infiintat de fapt prestigiosul premiu literar Goncourt, au fost initiatorii “japonismului”, un curent de societate, de fapt: multi francezi, in special artisti, dar si burghezi in cautare de exotism, incepusera sa-si decoreze locuintele cu stampe, masti, ceramica si paravane japoneze si chiar sa poarte elemente de vestimentatie venite din Japonia, cum ar fi celebrul yukata – un fel de halat de casa imbracat atat de femei, cat si de barbati.
Relatiile franco-japoneze au trecut printr-un con de umbra in anii celui de-al Doilea Razboi Mondial. Dar, dupa Jocurile Olimpice organizate la Tokio in 1964, Franta redescopera Japonia. Mai mult decat atat, Franta descopera ca Japonia, in decurs de 25 de ani, a devenit a doua putere economica a lumii. Presedintele Jacques Chirac a fost un fervent admirator al Japoniei, unde s-a dus, in vizite private sau oficiale, de aproape douazeci de ori. Tot el i-a adus la Paris pentru prima oara pe jucatorii de summo, protagonistii unui joc pe cat de simplu, pe atat de subtil, adevarati monstri obezi daca ii privim superficial, dar care sunt considerati niste zei vii in Japonia.
Astazi, la Paris, Japonia este prezenta la fiecare pas in primul rand prin numeroasele restaurante cu specific japonez (din pacate, majoritatea sunt tinute de chinezi). Au aparut insa si numeroase magazine cu produse japoneze, de la ceai verde la ceramica, de la kimonouri la evantaie…
Pentru a marca cei 150 de ani de relatii franco-japoneze, Parisul gazduieste insa in prezent, pana pe 11 ianuarie 2009, o superba expozitie de artizanat japonez, care poate fi vazuta la Muzeul Branly, muzeul artelor primare, initiat si creat de altfel tot de Jacques Chirac.
Expozitia se intituleaza Spiritul Minghei in Japonia si reuneste 150 de opere destinate sa sugereze un anumit spirit creator japonez si un anumit rafinament. Cuvantul “minghei” este o abreviere a expresiei “minshuteki kogei” si inseamna “artizanat facut de popor pentru popor”. Parintele acestui curent sau al acestei miscari este Soetsu Yanagi, artist si ganditor din perioada interbelica, omul care a si teoretizat principiile miscarii Minghei. Obiectele create in acest spirit de artizanii japonezi trebuia sa fie modeste, dar nu de joasa categorie, ieftine, dar nu fragile. Ele mai trebuia sa degaje naturalete, sinceritate, simplitate, siguranta, sa nu triseze si sa evite perversitatea si luxul. Miscarea Minghei a fost, de altfel, o punte intre traditie si modernitate, iar astazi am putea-o numi precursoarea designului.
Vorbeam despre fascinatia reciproca dintre francezi si japonezi. Cine calatoreste in Japonia descopera ca industria de lux franceza este extrem de prezenta in aceasta tara, de exemplu prin firmele Louis Vuitton sau Christian Dior, ca bucataria franceza este la fel de apreciata de japonezi pe cat este cea japoneza de francezi… Iar unii actori francezi, precum Jean Reno, sunt adevarate vedete in Japonia. Si pentru un magazin japonez, a recurge la o consonanta franceza atunci cand isi alege numele si isi pune firma este efectiv un lucru foarte “chic”.