Versiunea completă
Ziarul de Duminică

Povești cu H.G. Wells și marțieni/ de Stelian Țurlea

Trebuie să mă învăț să nu mă mai sperii de cărțile voluminoase. Ca să nu pierd. „Harta timpului” a fost tradusă anul trecut, am ținut-o aproape un an la capul patului, fără să mă încumet s-o deschid, speriat, într-un fel, de grosimea ei – peste 600 de pagini.

Stelian Turlea · 15 noiembrie 2012 · 5 min de citit

Trebuie să mă învăț să nu mă mai sperii de cărțile voluminoase. Ca să nu pierd. “Harta timpului” a fost tradusă anul trecut, am ținut-o aproape un an la capul patului, fără să mă încumet s-o deschid, speriat, într-un fel, de grosimea ei – peste 600 de pagini. La începutul toamnei a apărut și “Harta cerului”, roman și mai voluminos, de peste 700 de pagini, lansat în prezența autorului, sosit special la București. Abia atunci m-am încumetat să deschid cele două cărămizi. Și n-am regretat o clipă! Chiar dacă nu ma omor după genul acesta de subiect. Aflu chiar că fac parte dintr-o “trilogie victoriană”, probabil al treilea volum este asemănător ca dimensiuni.

Felix J. Palma este un scriitor spaniol relativ tânăr, născut în 1968, iubitor de literatură latino-americană, dar și engleză, care scrie un fel de literatură fantastică amestecată cu romance. A fost fascinat de mic de H.G.Wells – și o recunoaște de câte ori are prilejul. A fost fascinat și de epoca victoriană. L-a admirat pe Jules Verne și literatura fantastică. A publicat câteva romane, dar succesul l-a obținut, inclusiv pe plan internațional, cu cele două cărți despre care viorbim în acest text, amestec de povești de iubire cu fantasticul cel mai pur și care pornesc, amândouă, de la texte celebre – “Mașina timpului” și “Războiul lumilor”. Adică texte celebre ale lui H.G.Wells. Scriitorul britanic, spunea Palma, “a inventat călătoria în viitor, într-o lume îndepărtată în timp și-n spațiu, dar ceea ce urmărea de fapt era să facă o critică socială, prin aceste parabole SF”. Cam asta face, pe urmele lui, și Felix J. Palma. În amândouă cărțile, Wells însuși devine personaj (“Mi s-a părut normal să aduc un omagiu acestui titan al literaturii transformându-l într-un personaj care joacă într-un fel în viața sa. El apare cu nume și prenume în carte și întâmplările la care ia parte în roman sunt în bună măsură legate de opera lui.”), alături Jack Spintecatorul, Bram Stoker sau Elephant Man. Dar apar, surpinzător, și alții – de pildă Edgar Alan Poe, care, întors dintr- o expediție spre Polul Sud, scrie câteva povestiri celebre despre ce văzuse în călătoria sa.

Din cele spuse până acum, se deduce lesne că romanele lui Felix J.Palma sunt un amestec de ficțiune istorică, sf, fantasy, dragoste și thriller. H.G. Wells, celebrul scriitor, va cunoaște primejdiile unei călătorii în timp atunci când un șarlatan venit din viitor încearcă să-l omoare pentru a-i fura identitatea. Ca să se salveze, Wells este silit să plece într-o călătorie de-a lungul secolelor. Acțiunea inițială se petrece în 1896. Acest prim roman, “Harta timpului”, a fost recompensat cu Premiul Ateneo de Sevilla în 2008 și publicat în peste 25 de țări. “Un savuros amestec de genuri.” scriaThe Washington Post

Al doilea roman, “Harta cerului”, e și mai îndrăzneț. Wells continuă să fie unul dintre eroi, printre puținii care cunoaște că în subsolul unui mare muzeu britanic a fost adusă o ființă descoperită în ghețurile Antarcticii, presupusă a fi marțian. Se întâmpla la scurtă vreme după ce romanul său “Războiul lumilor”, care descria o invazie a marțienilor, tulburase lumea și se bucura de un mare succes. Când îl studiază în subsolurile muzeului, neatent, Wells se rănește la un deget și, din picătura de sânge rămasă pe carcasa artefactului cosmic, se va naște o copie fidelă a sa. Numai că noua creatură va declanșa o reală invazie a marțienilor. Londra e invadată de tripozi care distrug totul în cale. Pământenii sunt transformați în sclavi. Wells e singurul care poate opri invazia. Paginile în care scriitorul se află față în față cu dublura sa sunt memorabile. Pentru a evita invazia, călătorește într-o epocă anterioară inevitabilului, schimbă istoria, modifică desfășurarea evenimentelor, îl distruge pe marțianul eșuat în Antarctica și ajunge la Londra cu un an înaintea nașterii sale. Nu mai are nicio îndoială că există lumi paralele. Totul era posibil într-un univers infinit. “Wells călătorise în timp până în 1829, realizase o modificare suficient de transcendentă pentru a schimba viitorul, apoi călătorise în 1865, un an înaintea nașterii sale, pentru a se întâlni cu lumea pe care el însuși o modificase. Dar singurele schimbări care trebuiau să se vadă în jurul lui aveau să fie evident, cele derivate din anihilarea monstrului.”

Povestea e halucinantă, admirabilă, un adevărat bun sf. Și în acest roman se îmbină iubirea cu thrillerul și sf-ul. O idee asupra căreia Felix J. Palma insistă – iubirea îl transformă pe om, despuindu-l de egoism. Dar, după umila mea părere, și acest al doilea roman este prea stufos, zeci de pagini de descrieri în amănunt și de dialoguri bogate.

Ce va fi în a treia parte a trilogiei? Într-un interviu pe care îl vom publica în numărul următor al ziarului, Felix J. Palma spune că “în cea de-a treia parte a trilogiei voi construi acțiunea în jurul romanului <<Omul Invizibil>>, a lumii spiritismului, iar scriitor invitat va fi Arthur Connan Doyle, care va încerca să explice de ce a scris el romanul <<Câinele din Baskerville>>. Voi ajunge astfel să leg toate firele narative și voi închide trilogia.” Chiar merită așteptat!

Mai ales că, până acum cărțile lui Felx J. Palma au insistat pe un fapt extraordinar:

“Munca scriitorilor e foarte valoroasă: îi face să viseze pe ceilalți, pe cei care nu pot să viseze singuri. Și toată lumea trebuie să viseze.Ar putea fi ceva mai important decât asta?”

Chiar: ar putea?

Felix J. Palma – Harta timpului, Editura Trei. Traducere de Ana Maria Tamaș. Harta cerului, Editura Trei. Traducere din spaniolă de Ana Maria Tamaș

Citește și