Povesti de adormit pisicile

Dar si, iarasi ne supunem exigentei sinceritatii, mai aproape de un diletantism cuminte, civilizat, domol. Numai bun sa insoteasca o infuzie tare de mate sau de ceai negru, sirotata intr-o atmosfera bine izolata, ocrotitoare. Pe acest fond destins, pana si experimentele artistice de aici sunt mai temperate si mai blajine. Nu lipsite, de foarte multe ori, de o emotionanta apropiere de valoarea certa.

Un asemenea caz fericit este cel al lucrarilor tinerei Estera Lungu*, a carei orientare principala, am aflat din CV-ul ei anexat unui catalog foarte generos calitativ, este catre grafica de advertising si animatia 3D. De aici pana la pictura, s-ar zice, drumul e ceva mai intortocheat. Cu toate acestea, insa artista alege calea cea mai dreapta. Si nu fara un succes notabil. Ajunge unde trebuie: la originalitatea substantiala. Tablourile Esterei Lungu provoaca, mai intai de toate, un sentiment bizar. Usor inconfortabil prin aglutinarile de senzatii ce trimit, cu precadere, la ideea de joc. Ele au ceva din simplitatea benzii desenate, un pic din viziunea unui ucenic-scenograf, o adiere de naivitate pardonabila, o farama din sensibilitatea unui (par hasard!) Dali si, in fine, deloc putin, o gratie lejera si eleganta a contururilor, ce surprinde placut. Personajele au forme delicate, gracile si elastice, exact ca siluetele celebrelor “esquisses”, intalnite doar in marile cataloage de moda. Numai ca, spre deosebire de acestea, ele nu sunt autiste. Au o poveste. O “biografie”. Traiesc prin intermediul unui fior epic. Universul artistei e unul feeric. Iar fiecare tablou este o compozitie bine articulata in policromie, in care, cum spuneam, se petrece ceva. Fie e vorba de actiunea unui basm virtual, fie o pogorare in magia unei intimitati calde, fie recuperarea plapanda a prospetimii copilariei, fie calatoria unei femei prin anotimpurile varstei. Totul, pe fondul unor culori prevalente, ca de pilda, rosu (ciclul Magic Red), galben (Lemon World 01, 02 si 03) sau ocru (Cinnamon). Ca un corolar, se poate spune ca interventia naratiunii reprezinta, de fapt, efectul superstratului de cultura al autorului. Dominat, e adevarat, de sensibilitatea adolescentei ghicite, abia dezlipite de copilarie. De aceea, temele sunt puritatea, frumusetea, armonia, angelicul, feminitatea. Un fel de proba de angelizare globala a lumii, care nu cunoaste ce e abnormul, violenta, grotescul sau anomia. Pe langa toate acestea, artista mai dezvaluie o inclinatie. Daca nu cumva, chiar o astutie. In majoritatea tablourilor, pe langa personajul principal, mai apare un altul: pisica. Sau combinate: femeia-felina. Ea este cand dominatoare, cruda si imperiala, cand senina, casnica si ludica. Sau, uneori, un panaceu (de exemplu, Cat Therapy). Aceasta polisemie poate fi pusa in discutie doar daca recurgem la amintirea zeitei Bastet, cea venerata in Egiptul Antic pentru ca ocrotea pisicile, femeile si copiii. Numai ca – si poate ca tocmai aici intervine siretenia artistei – prin afinitatea ei pentru oameni, pisica reprezinta, in acelasi timp, simbolul lumii paranormale, al sufletelor succesive si oculte. Felinotipiile Esterei Lungu detin, in mod cert, anumite calitati halucinogene. Tihnite. Aidoma celor pe care le transmite imaginea pisicii care toarce, toarce, toarce…   *) Estera Lungu, pictura, Galeria Serendipity