Povești de la frontiera coșmarului/ de Stelian Țurlea

Editura Tritonic

“Lucrarea de fata beneficiaza de o remarcabila unitate, atat prin judicioasa incadrare cronologica organica intre finele razboiului mondial dintai si debutul celui de-al doilea, cat si prin dezvoltarea impecabila a temei, intr-un fel de crescendo invers proportional: se porneste de la pozitii si interese aproape identice ale celor doua tari, in ajunul confruntarii armate dintre anii 1914 si 1918, pe parcursul acesteia si la tratativele de pace, reflectate in relatii bilaterale excelente, spre a inainta, fireste cu suisuri si coborasuri (ori corsi e ricorsi, cum ar zice italienii impreuna cu faimosul lor compatriot Gianbattista Vico), spre o degradare tot mai accentuata a acestor raporturi, pana la ostilitatea fatisa din anul 1940. Mai este de remarcat, insa, si o alta calitate: spre deosebire de rezultatele cercetarilor efectuate de aceia care au numai o pregatire istorica, aceasta lucrare este una ponderata, in care experienta diplomatului de cariera se vede la fiecare pas, de la retinerea in fata unor formulari prea transante, pana la sensurile multiple posibile date unor notiuni si evenimente ale trecutului. Faptul acesta este de natura sa confere un anumit farmec lecturii, sa starneasca curiozitatea si sa conduca la noi sugestii si interpretari. Concluziile riguroase, bibliografia foarte bogata si apelul la documentul inedit se adauga la celelalte calitati indubitabile ale operei de fata.” (Academician Ioan Aurel Pop, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca) “Lilian Zamfiroiu a avut doua atuuri in demersul pe care l-a realizat. Mai intai, este absolvent de filologie si, imediat dupa evenimentele din decembrie 1989, a practicat gazetaria. Apoi, faptul ca a intrat, acum un deceniu, in diplomatie. Castigand competente specifice activitatii Ministerului Afacerilor Externe, autorul le-a utilizat, cu maxima eficienta, pentru recuperarea – din perspectiva interioara a domeniului – a adevarurilor referitoare la complexele raporturi romano-italiene intr-o perioada de peste doua decenii. Este, dupa opinia noastra, cea mai eficienta formula de investigare si reconsiderare stiintifica a unor realitati ale trecutului, care apartine asa-zisei cercetari interdisciplinare. In volumul de fata, autorul trateaza cu mare atentie aspectele raporturilor diplomatice dintre Romania si Italia, aducand in discutie o informatie inedita, care provine din telegramele si notele diplomatilor romani (de la Roma) si italieni (de la Bucuresti). Un merit evident al lucrarii este tocmai “exploatarea” acestei categorii de surse, care pana acum a fost ignorata de cercetatori. Unii dintre acestia au preferat sa propuna un discurs teoretic, care, uneori, s-a detasat de realitate, nereusind sa coboare in intimitatea documentului. Autorul prezentei lucrari repune in drepturi informatiile documentare initiale, care sunt pline de date si comentarii, mai apropiate de adevar si relevante ca purtatoare de mesaj istoric.” (Prof. Univ. Dr. Viorel Faur, Universitatea din Oradea) “Lucrarea realizata de Lilian Zamfiroiu constituie o cercetare stiintifica de valoare. Este foarte bine sustinuta documentar, intemeiata in masura apreciabila pe documente din arhivele existente in cele doua tari, mai putin cunoscute sau inedite. E scrisa intr-o forma adecvata problematicii cercetate si respecta normele impuse pentru o lucrare stiintifica serioasa, de inalta tinuta. Ea reprezinta, fara nicio indoiala, o contributie insemnata la istoriografia relatiilor dintre Romania si Italia.” (Prof. Univ. Dr. Constantin Bușe, Universitatea Bucuresti) Brândușa Armanca Frontieriștii Istoria recentă în mass-media Editura Curtea veche Ediția a II-a, revăzută și adăugită. “Statisticile oficiale ale Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați indică faptul că, între 1969 și 1989, peste 100.000 de români au cerut azil politic în Occident. Cei mai mulți au trecut fraudulos frontiera spre Iugoslavia sau Ungaria, expunându-se unor riscuri enorme: puteau fi prinși și aruncați în pușcărie pentru mulți ani, sau puteau fi împușcați pe frontieră. Transfugilor li se spunea “frontieriști”. Pentru autoritățile comuniste și pentru grăniceri, “frontierist” era sinonim cu “infractor”: Codul Penal al RSR incrimina, la art. 245, atât trecerea frauduloasă a frontierei, cât și tentativa, ca “infracțiuni contra autorității”, pedepsite cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Pentru cei care scăpau, statutul de “frontierist” devenea o monedă de schimb pentru azil politic într-o țară democratică. Cei care au trecut cu bine sunt azi cetățeni ai lumii, în Europa de Vest, în SUA, în Canada sau în Australia. Sute de transfugi și-au găsit sfârșitul pe fâșie, împușcați de grăniceri și îngropați în cimitirele locului.” – Brândușa Armanca. Autoarea este jurnalistă, profesoară universitară, în prezent directoarea Institutului Cultural Român de la Budapesta, a făcut parte din redacțiile prestigioase de la Radio Europa Liberă, Expres sau Ziua și a condus mai mulți ani studioul regional Timișoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism, ca “Televiziunea regională în România” (2002), “Media culpa” (2006), “Învață să învingi” (2006); de comunicare, cum este “Ghid de comunicare pentru jurnaliști și purtători de cuvânt” (2002) sau de istorie literară ca “Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naționale și în competiții internaționale, iar activitatea ei a fost recompensată cu Distincția Culturală a Academiei Române. “…Ceea ce distinge demersul Brândușei Armanca de altele similare este procedeul de construcție, subtil și inteligent. Câțiva jurnaliști s-au interesat înaintea ei de fenomenul frontieriștilor, i-au căutat pe cei care au supraviețuit, au găsit martori și au consemnat poveștile lor. Valorificând demersul lor de istorie orală, Brândușa Armanca, ea însăși nu doar jurnalistă, ci și specialistă în problemele și tehnicile presei, topește anchetele, interviurile, reportajele confraților într-un tot pasionant, reușind să extragă, dacă putem spune astfel, esența dublu-distilată a acestui fenomen caracteristic României comuniste, echivalent în tragism cu cel înregistrat vreme de aproape 30 de ani lângă rușinosul Zid al Berlinului.” – Doina Jela