Povestirea ca șansă de supraviețuire

A fost comparat uneori cu Milan Kundera, pornindu-se de la o serie de asemănări – mai mult sau mai puțin evidente – din structura de profunzime a prozei celor doi autori. Apoi, cu Ismail Kadare, pe temeiul că, la fel ca și scriitorul albanez, este tot un exilat stabilit în Franța și, de asemenea, pentru că a ales să se refere la realitățile vremii și ale țării sale tot într-o manieră alegorică. Nu în ultimul rând, e de menționat și frecventa raportare la Samuel Beckett, mai cu seamă în ceea ce privește piesele sale de teatru, Stația de autobuz (1983) fiind un text perfect raportabil la atmosfera din Așteptându-l pe Godot.

Se numește Gao Xingjian, s-a născut în China, în anul 1940, trăiește actualmente în Franța, majoritatea operelor – literare sau nu – (eseuri, piese de teatru, scrieri în proză, acuarele și picturi în cerneală) fiindu-i interzise în țara de origine, și este autorul unor cărți cu adevărat remarcabile, capabile, în opinia multor critici, să schimbe însăși maniera de a concepe arta narativă și de a scrie proză în epoca prezentă. Mai ales dacă avem în vedere marile sale romane, Muntele Sufletului, publicat în franceză sub titlul L’ame de la Montagne, iar în engleză de Soul Mountain*, sau Cartea omului singur (One Man’s Bible/ Le Livre d’un homme seul). Dar nu numai acestea, ci, deopotrivă, și eseurile lui publicate în China în perioada cunoscută sub numele de “dezghețul anilor ’80”.

Privit adesea, de către reprezentanții și ideologii “literaturii revoluționare”, promovate și practicate în China mai ales în timpul Revoluției Culturale (1966-1976), drept un autor de scrieri “extrem de periculoase” – pe lista neagră a regimului figurând, de altfel, toate piesele sale de teatru -, Gao Xingjian alege însă, chiar și după ce se va afla departe de țară, în exilul din Franța, să rămână credincios ideilor și idealurilor proprii, pe care le afirmă mereu, cu o extremă simplitate, căci iată ce declară el într-un interviu din anul 2000, la scurtă vreme după ce i se decernase Premiul Nobel pentru Literatură: “Am avut întotdeauna această obsesie a scrisului. E ceea ce mi-a adus, în China, numai suferință și nefericire, dar n-am de gând să mă opresc.”

Să nu pierdem din vedere ceea ce personajul narator al cărții acesteia spune de multe ori, tocmai în momentele esențiale: “Am pornit într-o călătorie: viața.” De altfel, textul vast al romanului (peste 500 de pagini) este extrem de segmentat, aproape fiecare capitol începând cu intrarea naratorului în câte un sat sau cu popasul făcut de acesta într-un loc necunoscut. Nimic altceva, în fond, decât intrarea în poveste, în povestire, sau, după caz, alteori, tocmai ieșirea din ea. Textul seamănă, de aceea, cel puțin pe alocuri, cu strategia narativă utilizată de Borges în celebrele sale “ficciones” sau cu jocurile literare de o extremă luciditate ale lui Italo Calvino, reprezentând, de asemenea, în egală măsură, exact ceea ce Gao Xingjian declarase că înțelege prin “literatura rece”, și anume “acea literatură care încearcă să fugă, să evadeze, cu scopul de a supraviețui ea însăși sau de a asigura măcar o șansă de supraviețuire personajelor implicate sau chiar autorului, acea literatură care refuză să se lase sufocată de societate și de nesfârșitele condiționări ale acesteia, fiind mereu în căutarea salvării spirituale.”

O salvare pe care, în acest roman, personajul-narator o caută pe parcursul unei călătorii parcă nesfârșite de-a lungul fluviului Yangtze, în încercarea de a descoperi un loc – depre care nimeni nu-i poate spune exact dacă există cu adevărat sau e doar o legendă – numit Lingshan (de altfel și titlul cărții în limba chineză), acel “Suflet al Muntelui”, locul pe care, în tradiția chineză, Buddha l-a ales pentru iluminarea și desăvârșirea inițierii succesorului său. Adevărul care se va vedea la o a doua lectură a acestei cărți este, însă, că naratorul nu fuge doar de realitatea dură a prezentului vieții sale, ci dorește să descopere și să cunoască vechea Chină, “China cea profundă”, după cum se exprimă el, acea Chină despre care doar a auzit și pe care e adesea tentat să o considere doar o legendă. Dar aceasta se dovedește a nu fi deloc o simplă legendă, ci chiar ar exista în realitate, atâta doar că naratorului cam grăbit și cam neatent la început îi pare imposibil de identificat, întruchipată cum este – cumva asemănător cu modul în care se petrec lucrurile în Alice în Țara Minunilor – de călugări-șamani daoiști, de zei ai focului, de bătrânii povestitori de legende străvechi și chiar de celebrele făpturi pe jumătate pasăre și pe jumătate pește care populează folclorul Chinei.

Călătoria îl duce pe rând în districtele Quing, Miao și Yi, aflate parcă încă pe vremea civilizației Han, astfel încât personajul-narator va fi din ce în ce mai ispitit să dea atenție tradițiilor și practicilor străvechi – de fapt, încă de actualitate în acele zone – cu pasiunea devoratoare a unui adevărat arheolog, istoric și scriitor în același timp.

*) Gao Xingjian, Soul Mountain. Translated by Mabel Lee, HarperCollins, 1999

RODICA GRIGORE esteconferențiar universitar, Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, disciplina Literatura universală și comparată; licențiată (1999) și doctor în filologie din anul 2004. Volume publicate: Despre cărți și alți demoni (2002), Retorica măștilor în proza interbelică românească. Mateiu Caragiale, Urmuz, Max Blecher, G.M. Zamfirescu, G. Călinescu (2005), Lecturi în labirint (2007), Literatura universală și comparată. Puncte de reper în evoluția romanului universal (2008), Evoluția formlor romanești. Între modernism și postmodernism (2008). Traduceri: Octavio Paz, Copiii mlaștinii. Poezia modernă de la romantism la avangardă (2003), Manuel Cortés Castañeda, Oglinda celuilalt. Antologie poetică (2006), Andrei Codrescu, Un bar din Brooklyn. Nuvele și povestiri (2006, Premiul Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor). Coordonează și realizează (în colaborare) antologia de texte a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, apărută, în ultimii ani, sub următoarele titluri: Semne (2005), Împreună (2006), Next (2007), Energii (2008), InOvații (2009), Întrebări (2010). A publicat numeroase articole și traduceri în presa literară românească, colaborând la revistele: “Cultura”, “Contemporanul”, “Adevărul literar și artistic”, “Euphorion”, “Saeculum”, “Scrisul Românesc”, “Viața Românească” etc. O scurtă antologie de poezie românească i-a fost publicată în Mexic (2005, 2009), Spania (2006) si Venezuela (2007). Colaborează frecvent la publicatii literare din Statele Unite ale Americii, Spania, Mexic, Peru si Venezuela.