Pr. Daniil Teodorescu: dizidența spirituală vs dizidență politică/ de Marius Vasileanu

Indubitabil, ceea ce a animat și coagulat grupul intitulat Rugul Aprins nu a fost de ordin lumesc, cu atât mai puțin politic. Cu toate acestea, nonconformismul majorității membrilor de calibru care au participat la această mișcare duhovnicească și culturală nu putea să nu se proiecteze și în viața socială. Este ceea ce a intuit puterea politică a României comuniste – cu atât mai mult cu cât semnalele de pe teren nu erau deloc liniștitoare.

Talentatul istoric Adrian Nicolae Petcu arată într-un articol recent, în „Ziarul Lumina” din 3 aprilie 2013, cum Sandu Tudor, devenit deja ieroschimonahul Daniil și stareț la Schitul Rarău, era filat de autorități. Arhivele CNSAS dovedesc aceasta prin multiple note informative, precizează istoricul. Una dintre notele informative descrie polemica în problema evoluționismului pe care a avut-o starețul de la Schitul Rarău cu unul dintre studenții veniți într-o excursie pe munte. Iată un alt exemplu amintit de Adrian Nicolae Petcu, datat iunie 1956: „Sandu Tudor desfășoară o vie activitate misionară ortodoxă și se laudă că i-a combătut pe numeroși profesori de științe naturale, compromițând teoriile evoluționiste în fața elevilor cu care acei profesori veneau în excursie. Afirmă că la schit oamenii se simt mai liberi să-și exprime adevăratele lor concepții și că a avut discuții foarte interesante cu profesori și studenți de la București, discuții din care a văzut că tineretul nu acceptă deloc îndoctrinarea cu comunismul. Mă asigură că la el, la schit, se poate discuta fără teamă despre orice, căci Securitatea nu are posibilitatea să-l supravegheze. Mă asigură că el, personal, și-a recrutat toți călugării și frații ca să fie sigur de ei și că pe cei dubioși i-a îndepărtat. …Are intenția să organizeze un cerc filosofic reacționar la schit. În general este preocupat de atragerea intelectualilor spre monahism, dar recunoaște că, până în prezent, nu a reușit nimic. De aceea, îi prețuiește mai mult pe țărani, care au caracter, nu ca intelectualii burghezi care se prostituează.”

Paragraful de mai sus se continuă astfel: „Condamnă mișcarea legionară și metodele ei teroriste, dar își exprimă o admirație totală față de tineretul legionar pe care l-a cunoscut în anii de închisoare. În acest sens, are de gând să lărgească schitul, făcând o adevărată cetate mănăstirească la Rarău. Speră să lucreze în această cetate, în primul rând cu elementele legionare, pe măsură ce vor scăpa din pușcărie. Are promisiunea multora din închisoare” – afirmație pe care tânărul istoric nu o comentează.

Personal, simt nevoia unei Nota Bene:  Fără a exclude realitatea din spatele afirmațiilor de mai sus, sunt binecunoscute aversiunea și numeroasele dispute pe care Pr. Daniil (Sandu Tudor) le-a avut față de și cu fenomenul legionar. Pe de altă parte, aceste „note informative” nu sunt niciodată 100% sigure. Unele au fost date sub presiune, altele de complezență, nenumărate din prostie ori răutate. Nu mai vorbesc despre adăugiturile pe care le sugerau sau chiar le operau direct ofițerii poliției politice care primeau notele respective. Așadar mi se pare hazardat să le preluăm la rândul nostru non-critic. Ar însemna să ne lăsăm, peste atâtea decenii, încă o dată, manipulați de aceeași poliție politică…

Pe de altă parte, singura angajare a Pr. Daniil și a celor din cadrul Rugului Aprins era de ordin spiritual (duhovnicesc). Toate celelalte sunt efecte colaterale. Ca și în alte cazuri, precum cel al Pr. Arsenie Boca despre care s-a afirmat că ar fi ajutat luptătorii anticomuniști din munții Făgărașului. Este adevărat, i-a ajutat, așa cum a ajutat pe orice om care i-a cerut îndrumarea. În privința luptătorilor din munți, poate, și cu o anume simpatie…

Cu toate acestea, în cazul Pr. Daniil Teodorescu persista o fibră de fost jurnalist și o formă de priză la realitate pe care puțini contemporani o aveau. Într-o mărturisire aflată într-un dialog cu subsemnatul, unul dintre studenții care l-au frecventat pe Pr. Daniil atât pe Rarău, cât și la scurtele descinderi în București pe care starețul le mai făcea uneori, ocazie cu care se întâlnea cu prietenii, fie în primitorul apartament al profesorului Alexandru (Codin) Mironescu, fie în alte locuri, arhitectul Emanoil Mihăilescu constată tocmai cele susținute mai sus.

Pr. Daniil nu discuta decât accidental politică (și o făcea cu oarecare lehamite), dar intuia foarte bine desfășurătorul evenimentelor. Căci tot el în viața de mirean scrisese pagini aspre la adresa bolșevicilor încă din anii ’30. Dialogul sus-mentionat cu arhitectul Emanoil Mihăilescu – care a plătit scump cu câțiva ani de închisoare această curiozitate de ordin spiritual prin încadrarea sa în lotul Rugului Aprins, alături de alți câțiva studenți care „păcătuiseră“ fiindcă l-au căutat pe Pr.  Daniil, fără a fi făcut parte efectiv din mișcarea de la Antim – se găsește în numerele pe martie și aprilie și ale revistei „Tabor” de la Cluj.

O altă mărturie care vine să întărească cerbicia Pr. Daniil Teodorescu față cu regimul comunist aparține pictorului Paul Gherasim, într-o recentă discuție pe care am avut-o personal. Foarte tânăr pe atunci, student la arte plastice, Paul Gherasim a fost dus la Mănăstirea Antim de un prieten care a vrut să-i facă o surpriză. Era prin anii ’50 iar Pr. Daniil sosise în București, într-una din descinderile sale în care își vizita prietenii. Ei bine, tocmai Pr. Daniil a fost cel care a ținut predica din biserica de la Antim, după slujbă. Discursul său a înfricoșat însă pe toată lumea întrucât susținea cu fermitate că orice regim totalitar a avut un final în istoria omenirii. Ba, a mai întărit acesta, nu trebuie să vă fie teamă, se vor sfârși cândva și încercările tragice prin care trec românii. Un astfel de discurs în mijlocul „obsedantului deceniu” a avut mai degrabă efecte adverse pentru bună parte din auditoriu care nu mai credea că va ieși viu din biserică știută fiind teroarea zilnică în care se trăia.

…Iată doar câteva motive care ne îndreptățesc să credem că nonconformistul Pr. Daniil Teodorescu devenise un ghimpe greu de tolerat pentru regimul comunist. Și că arestarea sa devenise iminentă. Din fericire, există o sumedenie de creștini ortodocși care consideră că, într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat, moartea martirică a acestuia petrecută în închisoarea de la Aiud atrage și canonizarea sa iminentă.