Prea multa tehnologie? Mai deconectati-va
Primiti o multime de mesaje SMS pe telefonul mobil, dar nu trimiteti niciodata vreunul. Cea mai mare parte a e-mailurilor, cele mai putin importante, nu le scrieti in timpul zilei. Doar dupa ora 21. Iata doar cateva din metodele adoptate de unii dintre oamenii de afaceri de top, stresati de faptul ca sunt inconjurati de prea multe aparate digitale - telefon mobil, PDA, laptop, player digital (aud…
Primiti o multime de mesaje SMS pe telefonul mobil, dar nu trimiteti niciodata vreunul. Cea mai mare parte a e-mailurilor, cele mai putin importante, nu le scrieti in timpul zilei. Doar dupa ora 21.
Iata doar cateva din metodele adoptate de unii dintre oamenii de afaceri de top, stresati de faptul ca sunt inconjurati de prea multe aparate digitale – telefon mobil, PDA, laptop, player digital (audio, video sau amandoua) si cine mai stie cate alte gadgeturi – toate avand ca scop declarat simplificarea vietii, dar cu nenumarate efecte adverse. “Sunt manager IT. Trebuie sa fiu disponibil 24 de ore pe zi, 7 zile pe saptamana. Dar, vedeti, regula de baza este: trebuie sa pastrezi si timp pentru tine. Ce va place cel mai mult sa faceti? Mie imi place sa joc golf”, spune Bruce Blakeney, 46 de ani, citat de Washington Post. “Iar cand joc golf, nu mai am niciun aparat cu mine. Absolut niciunul. N-as putea sa ma mai simt bine daca as avea gadgetul cu BlackBerry la mine”.
Intr-o lume in care incercam, prin diverse metode de a comunica rapid, sa pastram controlul absolut asupra vietii personale si profesionale, tehnologia este de fapt cea care detine controlul, comenteaza Washington Post. Iata doar cateva exemple: Daisy Castillo, 19 ani, se simte “dezbracata” fara telefonul ei mobil, in timp ce Sonia Gioseffi, 27 de ani, gaseste imposibil sa mearga la sala “fara playerul digital iPod”.
In aceste conditii, poate fi de ajutor stabilirea unor reguli simple, indiferent cat de arbitrare sau fara sens ar parea. De pilda, Todd Liu, 24 de ani, nu scrie niciodata e-mailuri personale atunci cand este la serviciu. Dallas Carson, 28 de ani, intotdeauna iese “afara” pentru a raspunde la mobil – indiferent unde ar fi. Nakia Bittle, 27 de ani, isi inchide telefonul mobil in clipa in care intra in casa.
“Daca cineva are nevoie sa ma sune, poate sa ma sune pe telefonul fix. Iar daca nu are numarul de pe telefonul fix”, spune ea razand, “inseamna ca nici n-ar trebui sa-l aiba”. La inceputul erei digitale, cand telefoanele mobile erau de dimensiunile caramizilor, toata lumea credea ca mobilul “aduce doar beneficii si nu are nici un dezavantaj”, spune Grant McCracken, antropolog. “Abia mai tarziu am inceput sa realizam ca apar neplaceri atunci cand esti conectat non-stop”.
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026