Versiunea completă
Business Hi-Tech

Pregătește Apple "cardul de debit" iPhone5?

Apple lucrează la un telefon ce permite plata prin tehnologia contactless NFC, iPhone 5 fiind cel mai probabil platforma care va suporta această utilitate, conform publicației Huffington Post.

Adrian Voicu · 18 octombrie 2010 · 1 min de citit

Apple lucrează la un telefon ce permite plata prin tehnologia contactless NFC, iPhone 5 fiind cel mai probabil platforma care va suporta această utilitate, conform publicației Huffington Post.

Deși compania este foarte cunoscută pentru păstrarea secretelor în cadrul unor astfel de proiecte, Brett King scrie în articol că noul telefon v dispune de mai multe elemente ce îi vor permite utilizatorului să facă plățile prin tehnologia contactless.

Mai multe despre tehnologia contactless NFC

Astfel, conform patentului înregistrat de Apple, noul telefon va avea instalată o aplicație pentru plăți, și unele elemente hardware ce vor permite astfel de plăți, precum o bandă biometrică ce va permite autentificarea prin intermediul amprentei degetelor) și un chip asemănător celor aflate în prezent pe cardurile bancare actuale.

Speculând pe această temă, autorul consideră că nu este exclus ca chiar Apple să își facă o instituție bancară prin intermediul căreia utilizatorii să poată realiza astfel de tranzacții.

Încă din august, publicațiaTechCrunch a anunțat că Apple l-a angajat pe Benjamin Vigier, expert în domeniul near field communication (NFC), pentru a pregăti un telefon care să permită microplățile.

Se estimează că anul 2011 va fi anul NFC, multe companii anunțând intenția de a realiza astfel de telefoane, precum Sagem sau Nokia.

Citește și