Prejmer – restaurarea unei case de patrimoniu
Prejmer, anul 1777. Pe strada Pompierilor, în apropiere de biserica fortificată, se construia casa cu nr. 13. O locuință cu latura mica spre stradă, compusă dintr-un beci semiîngropat, parter și pod. O casă ce nu ieșea cu nimic din tipicul arhitecturii vernaculare din satele săsești. Casa se înscria în tradiția gospodăriilor de tip francon, specifice pentru preocuparea de bază a locuitorilor și a…
Prejmer, anul 1777. Pe strada Pompierilor, în apropiere de biserica fortificată, se construia casa cu nr. 13. O locuință cu latura mica spre stradă, compusă dintr-un beci semiîngropat, parter și pod. O casă ce nu ieșea cu nimic din tipicul arhitecturii vernaculare din satele săsești. Casa se înscria în tradiția gospodăriilor de tip francon, specifice pentru preocuparea de bază a locuitorilor și anume agricultura și creșterea animalelor.
Faptul că pe una dintre grinzi a fost înscris anul constructiei, 1777, a făcut ca această locuință sa fie inclusa în Lista monumentelor istorice din 1955. O regăsim și în lista actuală a monumentelor istorice, publicată de Ministerul Culturii și Patrimoniului, alături de Cetatea fortificată (protejată UNESCO), Școala confesională evanghelică și alte patru case de locuit aflate în situl rural Prejmer.
Construită din materiale durabile, piatră așezată în straturi succesive cu carămidă și acoperită cu o șarpantă din lemn cu invelitoare din țiglă, clădirea a fost locuită aproape continuu de proprietarii de drept.
În cei mai bine de 200 de ani de existență, casa s-a dezvoltat ca un organism viu, răspunzând necesităților proprietarilor. S-a mărit, fiindu-i alipite alte corpuri de casă, trei în lungul lotului și unul izolat, la stradă, toate având rol de anexe gospodărești. Cele în lungul curții, construite la începutul secolului XX, erau grajduri și șuri, iar corpul de la stradă, destinat inițial doar cuptorului de pâine a devenit, prin extindere, o bucătarie de vară. Și aceste construcții au fost realizate din materiale durabile, ziduri din cărămidă și șarpanta din lemn, acoperită cu țiglă, cel alipit locuinței având demisol, parter înalt cu două încăperi și pod. În 1990 au fost făcute câteva lucrări de reparații, unele modificări ale clădirii principale și remedieri la elementele din lemn care cu greu mai răspundeau cerințelor constructive.
Locuința a fost transmisă din generație în generație până în 1991, când proprietarul de la acea data a plecat din țară și a lăsat-o în administrarea unui localnic. În 1995, la cererea proprietarilor, a fost refăcut integral finisajul interior. Degradările au continuat însă într-un ritm accentuat, datorat atât erorilor privind soluțiile tehnice adoptate în etapele de reparație-renovari, cât și condițiilor geo-climatice.
Si istoria acestei case s-ar fi putut incheia, definitiv, aici. Nu este o exagerare, deoarece casa nu mai era locuită, iar administratorul nu doar că nu avea grijă dar, dorind să achiziționeze terenul, degrada sistematic casa descompunând elemente din structura de rezistență a șarpantei sau lăsând inundat subsolul.
O întâmplare fericită a făcut ca o familie din Brașov, Stela și Gheorghe Onuț, să o remarce. Să vadă dincolo de zidurile coșcovite și de starea de degradare și ruină, să nu gândească la piedici și să creadă într-un proiect. Gheorghe Onuț este profesor de sociologie și autor de cărți, iar soția sa Stela este artist plastic.
Tenacitatea ei a făcut-o să traverseze toate avatarurile refacerii, problemele de finanțare, să străbată căile întortocheate ale autorităților pentru a obține avizele și autorizațiile pentru lucrări, să atragă Fundația Charles care i-a oferit fondurile pentru refacerea fațadei, să afle lacune ale legislației și procedurilor de restaurare, să caute și să afle meseriași autentici în arta restaurării. Despre toate acestea povestește cu înflăcărare celor interesați, punându-și la dispoziție experiența anilor de lucru care au apropiat-o de istoria familiilor ce au trăit acolo, de tehnologii de restaurare a clădirilor, de soluții uneori novatoare pentru adaptarea unor spații noi la cerintele vieții actuale. Un exemplu de cum poate fi salvată o casă de patrimoniu.
Salvare care n-ar fi reușit fără ajutorul unei echipe de specialiști, din care amintim: arhitectul specialist în restaurare Ileana Fântână (care a studiat la școala de restaurare de la Cluj), inginer Anca Binder, consultant în construcții, inginerul de rezistență Horațiu Pop și firmele specializate Craft house și constructorii cu experiență Radu Trifan și Florin Bredeanu.
Am selectat doar câteva fotografii din sutele existente, care descriu fragmentar desfășurarea în timp a lucrărilor.
CRISTINA ȚURLEA a absolvit în 1990 Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”, București; în 1996 Școala Academică de Înalte Studii în cadrul aceleiași universități, iar în 2003 Facultatea de Științe Juridice și Administrative din cadrul Universității Creștine “Dimitrie Cantemir”, București. În 2007 obține titlul științific de doctor în arhitectură. A publicat numeroase articole și cercetări, în reviste de specialitate, manuale și în cadrul sesiunilor anuale ale Academiei Române. Este autorul volumului “Arhitectura și spațiile publice”, Editura Cadmos, 2008 și coautor al volumului “Banca Națională a României și personalități din istoria construcțiilor”, Editura Mașina de scris, 2006. A primit Ordinul Național “pentru Merit” în grad de cavaler.
-
Biletele STB s-ar putea scumpi de la 3 la 5 lei. Remus Borza, administratorul judiciar STB: Unii pot băga mâna în buzunar să scoată 3-5 lei. La Cluj, 7 lei biletul de călătorie valabil 60 de minuteEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Cum arată situația de la STB: Jumătate dintre cei 10.000 de angajați au legături de rudenie. O familie are 20 de membri în companie, iar unii șoferi au câștigat 18.000 de lei net pe lunăEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după creșterea economică din T3: Este un semnal pozitiv, pe care îl analizăm însă cu precauție. Bugetul pentru 2027 trebuie să consolideze această evoluție și să susțină redresarea economieiBănci și Asigurări · 13 noiembrie 2026