Preluarea datoriilor ar putea fi considerata investitie de APAPS
Investitorii care au cumparat societati de la Autoritatea pentru Privatizare inainte de intrarea in vigoare a Legii accelerarii privatizarii sunt pe cale sa castige din partea institutiei recunoasterea faptului ca finantarea datoriilor companiei achizitionate reprezinta, de fapt, o investitie in societatea respectiva
Investitorii care au cumparat societati de la Autoritatea pentru Privatizare inainte de intrarea in vigoare a Legii accelerarii privatizarii sunt pe cale sa castige din partea institutiei recunoasterea faptului ca finantarea datoriilor companiei achizitionate reprezinta, de fapt, o investitie in societatea respectiva.
“In acest moment este vorba doar despre niste discutii. Ne vom mai intalni si anul viitor pentru a ajunge la un acord pe aceasta tema”, au declarat pentru Ziarul Financiar surse apropiate negocierilor.
Autoritatea pentru Privatizare nu detine o statistica referitoare la totalul datoriilor societatilor vandute inainte de promulgarea Legii accelerarii privatizarii. Potrivit acestui act normativ, cea mai mare parte a datoriilor unei companii este anulata si reesalonata.
Ultima statistica a Autoritatii indica datorii totale de 840 milioane de dolari pentru companiile aflate in portofoliu, dar o mica parte din societati au fost vandute inainte de intrarea in vigoare a legii mentionate.
Problema finantarii datoriilor societatilor preluate a fost discutata de ministrul Privatizarii, Ovidiu Musetescu si reprezentantii Consiliului Investitorilor Straini (CIS) din Romania.
Potrivit Autoritatii, discutiile au avut ca tema identificarea posibilitatilor de cooperare intre institutie si Consiliul Investitorilor Straini in vederea solutionarii pe cale amiabila a problemelor de post-privatizare cu care se confrunta Autoritatea.
“Una dintre temele abordate a fost recunoasterea finantarii datoriei societatii comerciale ca fiind un mod valabil de indeplinire a obligatiilor investitionale. In acest sens, partile au convenit constituirea unui colectiv APAPS, impreuna cu reprezentanti ai Consiliului Investitorilor Straini si ai Camerei de Comert Romano-Americana, sub coordonarea vicepresedintelui Claudiu Seucan, care va stabili un program de lucru menit sa stabileasca modalitatile concrete de amendare a Legii 506/2002 (referitoare la aplicarea clauzelor post-privatizare)”, sustine Autoritatea.
Potrivit APAPS, alte runde de consultari intre institutie si CIS pentru simplificarea si urgentarea obtinerii aprobarilor post-privatizare vor avea loc la inceputul anului viitor.
-
România a câștigat definitiv procesul Roșia Montană. Gabriel Resources cerea 6,5 miliarde de dolari, cea mai mare pretenție formulată vreodată împotriva statuluiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Un kilogram de unt costă în medie 61 de lei la raft, față de 46 de lei acum cinci ani. Un singur grup controlează jumătate din piațăZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
De ce iubesc miliardarii din tech jachetele negre de piele? De la Jensen Huang la Elon Musk și Jeff Bezos, cum a devenit simbolul rebeliunii uniforma celor mai puternici oameni din Silicon ValleyEveniment · 14 noiembrie 2026