Premiantele trec granițe/ de Elisabeta Lăsconi
Ce pot scrie despre autoarele contemporane ale căror cărți vor fi lansate la Gaudeamus 2011? Fiecare se aventurează în necunoscut: o rusoaică scrie despre un evreu polonez, devenit preot catolic, o vietnameză trăiește în Canada și publică în franceză, o americancă plasează povestea ei cu stafii lângă cimitirul londonez Highgate. Privind atent, romanele au totuși ceva în comun: granițe de tot felu…
Ludmila Ulițkaia nu mai are nevoie de prezentare, dar “Daniel Stein, traducător” este bestseller-ul ce i-a adus tiraje imense (peste două milioane și jumătate de exemplare doar în Rusia), patru mari premii literare (de la Premiul Național pentru literatură BIG BOOK, Rusia, 2007, până la Premiul Simone de Beauvoir, Franța, 2011), traducere în peste 20 de țări.
Scriitoarea s-a documentat 15 ani pentru acest roman, căci Daniel Stein are ca prototip o personalitate ieșită din comun, cu un destin pe măsură – Oswald Rufeisen, ale cărui date biografice le absoarbe: evreu polonez, supraviețuitor al Holocaustului, a lucrat și pentru Gestapo și pentru NKVD, salvând sute de vieți, convertit la catolicism și alegând preoția, intră în Ordinul Carmeliților Desculți, iar apoi emigrează în Israel, unde slujind în spirit ecumenic reușește să tulbure toate apele.
Formula de mozaic a romanului combină mărturii numeroase, cei care l-au cunoscut pe Daniel Stein ori pur și simplu s-au intersectat în traseul lor cu drumul sinuos și complicat al acestuia: supraviețuitori ai ghetourilor, ai lagărelor naziste ori ai gulagului sovietic, ca și supraviețuitori ai conflictelor dintre arabi și evrei. Trecând granițe religioase și etnice, Daniel Stein are misiunea de a tălmăci pe înțelesul tuturor credința și iubirea de semeni.
Nu știu dacă juriul suedez așteaptă cu răbdare și multă grație ca Ludmila Ulițkaia să împlinească 80 de ani pentru a-i decerna faimosul premiu (cum a făcut cu Doris Lessing și cu Tomas Transtrommer), fie și numai pentru acest roman. De altfel, s-ar putea face un inventar al scriitorilor pe care juriul suedez i-a ratat strălucit și impardonabil, continuând ideea și cartea lui Laurențiu Ulici, și – de ce nu? – amplificând-o…
Ea abandonează tot, începând cu limba și felul de a mânca, și până la modul de viață privilegiat pentru a vorbi și a scrie în franceză, pentru a trăi din slujbe mărunte. După treizeci de ani, autoare de limbă franceză, Kim Thúy dezvăluie cât de profundă și de subtilă este sensibilitatea orientală, ce resurse interioare nebănuite conferă frumusețe fiecărui detaliu.
Pe Kim Thúy o răsfață atât cronicile elogioase ale presei literare franceze, cât și premiile: Marele premiu RTL-Lire 2010 (Salonul de carte de la Paris 2010), Premiul literar al Guvernatorului General (Canada, 2010), Premiul Mondello pentru multiculturalitate 2011 (Italia). Invitată la Gaudeamus, Kim Thúy are toate șansele să devină o vedetă a târgului, publicul nostru are acum o receptivitate aparte față de Extremul-Orient, și după fascinația față de Japonia, sporește interesul față de Coreea. Publicând “Ru”, editura Spandugino deschide o portiță spre Vietnam.
Așadar trei romane pentru cititori care caută în literatură sensul istoriei ce încă ne doare, pentru iubitorii de horror și mystery. Cele trei scriitoare aduc în ficțiune forța interogației, suflu poetic pătrunzător și fantezia dătătoare de fiori.
Ludmila Ulițkaia, Daniel Stein, traducător, traducere din limba rusă de Gabriela Russo, Editura Humanitas fiction, 2011, 480 pag.
Kim Thúy, Ru, traducere din limba franceză de Alina Șeremet, Editura Spandugino, 2011
Audrey Niffenegger, Simetria ei înfricoșătoare, traducere din limba engleză de Constantin Dumitru Palcus, Editura Trei, 2011
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026