Premierul Boc: Au aparut primele semne ca economia si-a incetinit declinul
Primele semne concrete ca economia „a incetat declinul rapid" au aparut deja, iar guvernul pregateste un al doilea plan economic, cu ajutoare de stat si garantari de credite, a anuntat ieri premierul Emil Boc.
„Situatia economica ramane grea in toata Europa, inclusiv in Romania. Insa nu mai suntem in situatia foarte grava de la sfarsitul anului trecut si inceputul acestui an. Lucrurile incep sa se schimbe in bine. Subliniez, situatia nu este inca rezolvata”, a spus premierul in Parlament, la dezbaterea motiunii de cenzura „Marea pacaleala – PD-L-PSD”.
El a apreciat ca masurile guvernamentale au avut deja primele efecte, printre care a mentionat stabilitatea cursului de schimb, incetinirea ritmului de crestere a somajului, diminuarea inflatiei, revigorarea sectorului constructiilor, cresterea volumului de investitii straine directe si scaderea ratei dobanzii de referinta.
De ce impozit minim
Printre masurile luate pana acum de Executiv, care si-au pus amprenta asupra economiei, seful guvernului a amintit investitiile in infrastructura, reabilitarea termica a blocurilor, infiintarea fondului de garantare si de contra-garantare pentru IMM, continuarea si extinderea programului „Rabla”, precum si mentinerea cotei unice si a TVA.
„Volatilitatea ridicata a bazei de impozitare pentru impozitul pe profit a impus introducerea acestei masuri limitative (impozitul minim – n.r.) care vizeaza asigurarea unui sistem fiscal echitabil si corect pentru toti contribuabilii. Subliniez, volatilitatea ridicata a bazei de impozitare pentru impozitul pe profit a determinat acest lucru”, a mai spus Boc. El a adaugat ca introducerea impozitului minim a vizat descurajarea comportamentului de „free rider” prin care o parte a firmelor „urmareau obtinerea de beneficii fara achitarea obligatiilor catre stat”.
Se lucreaza la planul B
Premierul a mai spus ca Executivul are in vedere acum un plan doi de asigurare a relansarii economice in urma incheierii acordului de finantare externa cu CE si FMI.
„Acest plan doi de relansare urmareste pe de o parte acordarea de garantii si ajutoare de stat pentru intreprinderile, firmele care sustin domenii strategice de dezvoltare a economiei nationale. Vorbim aici de sustinerea agriculturii, vorbim aici de sustinerea unor domenii unde Romania are un avantaj competitiv in raport cu alte tari europene, vorbim de domeniul constructiilor, vorbim de infrastructura, vorbim de sustinerea investitiilor din turism, din mediu, sanatate” a mai spus Boc fara a face alte precizari. El a adaugat ca pana in 15 iunie vor fi emise actele normative in vederea eliminarii a 179 de taxe si tarife.
Ce masuri vin mai intai
In ceea ce priveste modificarile legislative, Executivul urma sa discute ieri un proiect de ordonanta privind imbunatatirea procedurilor fiscale si diminuarea evaziunii fiscale care extinde atributiile Garzii Financiare si stabileste noi reguli de plata a obligatiilor fiscale. Astfel, inspectorii Garzii Financiare vor avea dreptul, in cadrul verificarilor derulate, sa confiste bunuri, sa legitimeze persoanele aflate la locul controlului si sa participe activ la perchezitii, potrivit Mediafax.
De asemenea, proiectul ofera posibilitatea contribuabililor sa stabileasca, in a doua jumatate a anului, ce obligatie fiscala vor stinge si vor efectua distinct platile pentru fiecare suma datorata bugetului general consolidat, renuntandu-se temporar la contul unic. Astfel, daca un contribuabil datoreaza mai multe tipuri de impozite, taxe, contributii si alte sume reprezentand obligatii fiscale, iar suma platita nu este suficienta pentru a stinge toate datoriile, atunci se va achita obligatia fiscala stabilita de contribuabil.
Proiectul include si un capitol distinct, conform caruia firmele care au beneficiat de inlesniri privind datoriile restante catre stat si care nu au mai respectat dupa 30 septembrie 2008 calendarul de plata din cauza crizei economice, dar anterior au achitat la timp obligatiile, vor avea din nou posibilitatea sa plateasca esalonat, in anumite conditii.
Ce mai pregateste Executivul
- Un mecanism institutional pentru garantarea creditelor in vederea achizitionarii primei locuintei pentru dinamizarea pietei imobiliare si a sectorului constructiilor;
- Sprijinirea productiei agricole;
- Pana in 15 iunie vor fi emise actele normative in vederea eliminarii a 179 de taxe si tarife;
- Cofinantarea fondurilor europene, inclusiv a TVA;
- Legea salarizarii unice;
- Legea cu privire la responsabilitatea fiscala;
- Legea cu privire la reforma sistemului de pensii.
Citește și
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026
-
Compania aeriană cu care zbori a dat faliment? Un proiect care să protejeze banii turiștilor este pe drum. „Principiul e ca toată lumea să-și recupereze banii” VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026