Premiul Goncourt 2013, un roman popular/ de Stelian Țurlea

Pierre Lemaitre (intervievat de Dorina Călin chiar în acest număr) a obținut cu romanul „La revedere acolo sus” Premiul Goncourt pe anul 2013*). Îi citisem în traducere românească, tot la Editura Trei, un roman polițist straniu intitulat „Alex”. Nu știam mare lucru despre el, dar într-o zi am dat peste un interviu captivant, care m-a convins să-i citesc toate cărțile, în primul rând acest roman premiat despre care s-a spus că ar fi fost „unul dintre cele mai puternice romane ale sezonului” trecut. Pierre Lemaitre – am constatat în acel scurt interviu – are aproape aceeași concepție despre literatură ca și mine, mai precis despre romanul polițist (care poate avea și subiecte istorice, psihologice, romantice) și literatura populară. Spune Lemaitre: „Nu am părăsit nici în această carte genul romanului polițist. Toate ingredientele sale se regăsesc în stilul și construcția acestui roman”. Așadar, un roman istoric și totodată un roman polițist.

„Aceasta nu este doar un alt roman despre Primul Război Mondial – comenta, de altfel Page –, ci este unul dintre puținele texte cu privire la politica post-război și a operațiunilor sale comerciale, de gestionare a dezastrelor. Este, de asemenea, istoria unei extraordinare prietenii… Un mare roman, inteligent, documentat, care țese subtil o minunată poveste romantică într-o realitate foarte fragilă. O carte emoționantă, captivantă, șocantă… O lovitură de maestru.“

Ce se petrece în carte? În ultima zi de război, doi soldați, Albert și Edouard, își văd definitiv distruse viețile. Unul e prăbușit într-o groapă de obuz, în timp ce locotenentul său crede că se sustrage luptelor; celuilalt – o schijă cât o farfurie îi mutilează definitiv chipul. „Găurind pământul, obuzul a dezgropat una dintre nenumăratele mârțoage moarte care putrezesc pe câmpul de bătălie și i-a zvârlit lui Albert capul. Iată-i față în față, tânărul bărbat și calul mort, mai că nu se-mbrățișează. Prăbușirea i-a îngăduit lui Albert să-și elibereze mâinile, dar pământul e greu, foarte greu, îi comprimă pieptul. Încetișor, începe iar să respire sacadat, plămânii lui nu mai pot. Lacrimi încep să-i umple ochii, dar izbutește să și le rețină. Își spune că, dacă plânge, înseamnă că a acceptat să moară.” Cei doi nu acceptă să moară și nu acceptă nici să fie uitați. Își dau repede seama că țara nu mai are nevoie de ei. Franța își glorifică morții, pe când supraviețuitorii, eroii anonimi sunt dați uitării.Vor reacționa cum știu mai bine, punând la cale o enormă escrocherie cu monumente – în timp ce civili și foști comandați deopotrivă pun la cale, în paralel, escrocherii cu mormintele soldaților. Răzbunarea celor doi foști soldați sugerează modul tragic în care poate fi sfidată societatea, statul, familia și morala patriotică.

Ritmul este alert, personajele – bine conturate, atmosfera epocii – convingătoare, acțiunea – filmică, cu răsturnări de situații, scriitura – inteligentă. În egală măsură un roman despre camaraderia unor soldați care continuă și după încetarea traumatizantului război. Titlul este inspirat de ultimele rânduri scrise de pe front de un soldat care i se adresează soției: „Îți dau întâlnire în cer unde sper ca Dumnezeu să ne ajute să ne reîntâlnim. La revedere acolo sus, iubita mea soție…“

Bernard Pivot definea romanul lui Pierre Lemaitre drept un „roman popular, în sensul bun al termenului“.

*) Pierre Lemaitre – La revedere acolo sus. Editura Trei. Traducere din franceză de Tristana Ir