Premiul Kundera/ de Stelian Țurlea

Premiul “Milan Kundera” al Editurii Humanitas s-a născut din Premiul “Ovidius” acordat lui Milan Kundera în 2011 de către Uniunea Scriitorilor din România. “Aș vrea să știți – a declarat Milan Kundera la premiere – că distincția acordată m-a bucurat mult, date fiind dragostea mea pentru țara dumneavoastră, pentru Cioran, vechiul meu prieten, ca și admirația pentru Ionesco, cel care, pentru mine, a fost cel mai mare dramaturg al secolului XX. Vă rog să treceți cei 10.000 de euro în contul editurii mele din România, Humanitas, pentru ca ea să poată sprijini, din acești bani, literatura română.” Primele volume ale noii colecții s-au aflat pe standuri, la sfârșitul lunii noiembrie, la Târgul de carte Gaudeamus.

Gabriel Brebenar – Jurnalul unui cititor. Cuvânt înainte de Gabriel Liiceanu. Gabriel Brebenar s-a născut în 1979, într-un sat din județul Timiș. Tatăl său era preot, dar unul fără har. S-a despărțit de mama sa când băiatul avea un an. Gabriel a fost crescut mai mult de familia mamei, în satul Basarabasa, județul Hunedoara. A urmat facultatea de filosofie la Timișoara, a predat vreme de un an logică, economie și filosofie la un liceu din Brad, apoi a hotărât că nu va mai munci toată viața și s-a retras la Basarabasa, unde cosește, îngrijește o vacă și citește tot timpul. Zeci de mii de cărți. Din toate domeniile. Iarna se retrage la Alba Iulia. Nu-i place decât să citească. Despre toate cărțile pe care le citește și despre gândurile pe care i le stârnesc ele, Gabriel Brebenar ține un jurnal, are câteva zeci de caiete. Știe că n-o să scrie niciodată ca Dostoievski, nici mii de pagini ca Cioran. Dar continuă. Caietele 27-38 au fost publicate toamna trecută de Editura Humanitas, cu titlul simplu “Jurnalul unui cititor” și cu o prefață de Gabriel Liiceanu. Acesta îl elogiază cum nu se poate, îl numește “cititor borgesian” și spune “Un Cioran postmodern care nici nu s-a mai obosit să plece de la Coasta Boacii.” Jurnalul lui Brebenar e în general din notații scurte despre cărțile citite, dar și despre lumea din jur. De pildă – “Țara asta a fost și este condusă de niște deșeuri umane, printre care s-au strecurat, din greșeală – cine știe cum – și câțiva, puțini, competenți.”

Matei Vișniec – Scrisori de dragoste către o prințesă chineză. Traducere din limba franceză de Daniela Magiaru. Volumul cuprinde “Cum am dresat un melc pe sânii tăi” și “Scrsiori de dragoste către o prințesă chineză”.

“Prin aceste texte mi-am propus de fapt un joc cu literatura erotică – declara autorul. Personajul pe care l-am imaginat nu-și interzice nimic, cu excepția vulgarității (unul dintre marile flageluri ale lumii contemporane, mai ales în literatură).
Caligraf al fantasmelor, personajul meu redescoperă curtoazia, nu îndrăznește să-și trateze iubita la persoana a doua singular, constată că erotismul are doar de câștigat atunci când își dă întâlnire cu Doamna Poezie și Domnul Umor. «Cum am dresat un melc pe sânii tăi» este și o oglindă pentru reflectarea dublului din noi. În corpul și în mintea fiecăruia dintre noi mai locuiește cel puțin o persoană, cea care se exprimă numai în vis. Uneori nu îndrăznim să facem cunoștință cu ea, în general o ascundem în interiorul nostru toată viața. Ea ne cere însă, uneori, să-i deschidem câte o fereastră, sau măcar să o lăsăm să ne privească din când în când drept în ochi.
Primul spectacol realizat după această suită de confesiuni ale imaginarului intim a fost prezentat în 2009 la Festivalul Teatrului Kaze din Tokyo și poartă semnătura actorului francez Olivier Comte. Prima lectură publică în limba română s-a derulat în 2011 la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu și a fost susținută de actorul Ciprian Scurtea.”