Presa, dupa Irak

S-a spus ca nu se va mai putea scrie literatura dupa Auschwitz. S-a scris. S-a parafrazat ideea dupa 11 septembrie 2001. Dar literatura si arta nu s-au sinucis dupa nici o grozavie. Acum, dupa razboiul din Irak, e cazul sa ne intrebam nu daca se va mai putea face ziaristica, ci doar cum.
Avuseseram deja, chiar in Romania, o revolutie in transmisie directa la televizor. Vazuseram, oarecum, si un razboi live, tot in Golf – mai mult fumul exploziilor si tirul nocturn al antiaerienei, plus puturile petroliere in flacari, dar asta dupa conflict. Un adevarat spectacol de sunet si lumini, prefigurand editia a doua, revazuta si adaugita. Un remake facut cu mijloacele tehnice la zi sau, daca preferati, o reluare cu incetinitorul – asta este ceea ce ne-a oferit, cinematografic, hollywoodian, a doua interventie militara impotriva regimului de la Bagdad. Imagini in direct, la orice ora din zi si din noapte, pe mai toate canalele TV. Au lipsit doar camerele montate pe bombe si rachete. In rest am vazut de toate: explozii, tiruri de arme usoare si grele, tancuri in mars, furtuni de nisip, raniti, morti, dezmosteniti ai soartei, declaratii spectaculoase, interogatorii, dar si recuperari de prizonieri, mari migratii de refugiati, panica, furie, bucurie, daramari de statui, furturi ca-n codru, haos.
Cateva sute de ziaristi s-au aflat in Irak sau in tarile invecinate. Au mers tupilati in spatele blindatelor. S-au expus tirurilor, inclusiv celor “prietenesti”. Cei din Bagdad s-au aflat permanent, halucinant, intre conferintele de presa ale oficialilor irakieni (“Totul e sub control, mercenarii vor muri”) si bombardamentele coalitiei. Unii dintre ei au murit – nu putini ucisi din greseala de catre Occidentul care ii trimisese acolo sa-i laude victoriile. Un obuz tras in hotelul ziaristilor i-a ras de pe fata Pamantului pe doi dintre ei. Motivul – de trista amintire pentru noi, romanii: “S-a tras din directia aia”.
Un ziarist a fost concediat de postul sau (american) pentru simplul motiv ca si-a permis sa declare drept esec strategia initiala. Un altul a fost certat de Pentagon pentru ca, schitand o harta pe nisip, ar fi dezvaluit pozitia unui contingent militar. Majoritatea, e drept, si-au salvat si viata, si locul de munca, dar au ramas cu serioase intrebari. S-au bucurat sau nu irakienii de faptul de a fi eliberati? Existau sau nu arme de distrugere in masa? Ce urmeaza – in Irak sau aiurea? Si, mai ales, cum vor trebui sa scrie dupa Irak? Spunand, asa cum stiau, tot ceea ce gandesc, cu riscul firesc de a gresi? Sau spunand ce se cuvine, ce se asteapta?
Si ar mai fi o intrebare sacaitoare: merita sa mori ucis de ai tai pentru ca lumea sa afle cu o clipa mai devreme ceea ce, in linii mari, se stia de dinainte ca se va intampla?

Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar