Președintele Traian Băsescu, văzut la volanul unui Logan argintiu
Președintele Traian Băsescu a rămas în București de Ziua Unirii, în jurul orei 11.30, el aflându-se în zona Eroilor, la volanul unui autoturism Dacia Logan de culoare argintie.
Președintele Traian Băsescu a rămas în București de Ziua Unirii, în jurul orei 11.30, el aflându-se în zona Eroilor, la volanul unui autoturism Dacia Logan de culoare argintie.
Președintele Traian Băsescu era singur în mașină, iar în spatele său erau mai multe autoturisme ale Serviciului de Protecție și Pază (SPP), urmate de o dubă a Jandarmeriei.
Mașina președintelui se îndrepta spre Palatul Cotroceni.
În contextul mitingurilor de protest care au loc în Capitală și în țară de peste zece zile, șeful statului nu a participat anul acesta la manifestări publice cu ocazia Zilei Unirii, deși fusese invitat inclusiv de prefectul de Vrancea să participe la ceremoniile organizate la Focșani.
Traian Băsescu a transmis însă un mesaj în care spune: “România are nevoie, mai ales acum, de loialitatea noastră, de eficiența și responsabilitatea noastră, oriunde am fi. (…) România suntem fiecare dintre noi și toți laolaltă”.
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cum a evoluat comerțul cu bunuri de larg consum?Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Modificarea anuală a indicelui prețurilor de consum (%)Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026