Pretul muncii

Ne tot lovim, de cativa ani incoace, de o problema spinoasa: salariile. Aparent, la mijloc e un paradox. Pentru ca, in timp ce milioane de salariati gandesc ca veniturile lor din munca sunt mici, analizele economice releva faptul ca ele cresc prea mult.

In realitate insa, confruntarea nu-i deloc paradoxala. Salariile romanilor sunt mici numai in raport cu preturile. Dar sunt mari cand le comparam cu eficienta economica.

De fapt, s-a ajuns si aici la o polarizare. Numarul salariilor mari creste de la an la an. Dar cele mai multe dintre salarii sunt extrem de mici. Sunt in Romania milioane de familii carora rareori le ajung banii de la o chenzina la alta.

Salariatii s-au obisnuit, nu de azi-de ieri, ci de prea multa vreme, sa astepte cu nerabdare ziua de leafa. Pentru ca nu sunt deloc putini cei care isi leaga executia bugetului de familie de ziua in care “se dau banii”: atunci se fac cumparaturi, se platesc datorii, se achita notele de plata la telefon, chirie, intretinere si asa mai departe.

Romanii, din munca lor, au intr-adevar venituri modeste. Un salariu mediu se invarte in jurul a 200 de euro. N-are nici un sens sa facem comparatii cu tarile dezvoltate. Grav e insa faptul ca salariile la noi sunt mici si in comparatie cu vecinii nostri. Si am in vedere atat salariul nominal, cat si salariul real. E clar ca pretul muncii, in Romania, a ramas in coada Europei.

Din aceasta pozitie, codasa, nu e deloc lipsita de sens o intrebare: exista vreo solutie pentru iesirea din aceasta capcana? E limpede ca exista o singura solutie: sa urce intai eficienta si pe urma salariile. De fapt, sa fie indeplinite de urgenta criteriile de performanta in acele domenii in care rezultatele sunt incerte. Mai exact, “sa corectam slabiciunile” in cateva domenii, intre care: pierderile intreprinderilor publice, arieratele, deficitul cvasifiscal in intreprinderile de stat, subventiile, profitabilitatea, restructurarea. Capitole de care depind salariile. In plus, se cere ca majorarea salariului minim sa nu produca efecte in scara.

Din nefericire, in societatea noastra, inclusiv in cercurile elitei, inca mai dainuia convingerea ca simpla crestere a veniturilor populatiei ar determina o sporire a cererii interne. Si, mai departe, pe aceasta baza, o imbunatatire a cifrelor productiei. Formula, scoasa din carti, n-a functionat insa la noi. Niciodata. Si nu functioneaza nici acum. Din cauza structurilor invechite ale economiei romanesti si a produselor noastre in conflict cu criteriile de competitivitate. Rezultatele au fost mereu contrare asteptarilor. Ne-am trezit, in locul unor productii mai mari, cu… o cerere interna in crestere exploziva. Si cu importuri mai mari. Au urmat reactii in lant: deteriorarea accentuata a contului curent si, mai departe, mentinerea la cote inca inalte a inflatiei si dobanzilor. Ori de cate ori, in anii din urma, Guvernul a apasat pe acceleratorul castigurilor salariale acoperite doar de buget, nu si de munca, inflatia si-a aratat coltii.

O lectie usturatoare. Insusita insa partial si aplicata tot partial.