Prețurile de transfer din perspectiva dreptului penal

Politicile fiscale ale statelor și strategiile fiscale ale societăților comerciale au ca efect în plan internațional concurența fiscală. Fenomenul este unul circular: firmele construiesc strategii fiscale ținând seama de particularitățile jurisdicțiilor fiscale cu care au legătură, în timp ce statele își adaptează sistemele fiscale pentru a deveni mai atractive pentru investitori. Concurența fiscală generează o serie de consecințe, atât pozitive, cât și negative.

Vom analiza astăzi prețurile de transfer – privite ca și consecințe negative, generate de diferențele între politica fiscală a statelor cu fiscalitate normală (”state industrializate”) și cea a paradisurilor fiscale.

Termenul indică totalitatea tehnicilor și metodelor folosite de firmele multinaționale pentru stabilirea prețurilor plătite pentru bunuri și servicii în relațiile dintre diverse entități afiliate care operează în state diferite.

Este vorba, concret, despre prețuri practicate între firme din cadrul aceluiași grup de interese (societatea-mamă și filială, filiale ale aceleiași societăți-mamă, o societate controlată de o alta prin prisma numărului de acțiuni deținut de aceasta etc), cu scopul de a crește profitul celei care este impozitată într-un paradis fiscal și a scădea profitul celei care este impozitată într-un stat cu regim fiscal normal.

În cazul României există tendința de a supraevalua importurile și de a subevalua exporturile. Un producător din România, de exemplu, exportă marfa produsă, la un preț foarte mic, apropiat de costul de producție, către o firmă afiliată dintr-un stat cu un sistem de impozitare mai relaxat. La rândul său, aceasta vinde mai departe produsele, dar la prețul practicat pe piață, considerabil mai mare, către destinatarul real al mărfii.

Un alt exemplu este acela al unei subscrieri de capital, deghizată ca împrumut cu dobândă. O firmă din România primește de la o entitate afiliată din străinătate un împrumut, deși situația economică a acesteia nu justifică folosirea acestui tip de instrument. Lunar, firma românească plătește dobândă. Avantajul este evident, pentru că dobânda se va plăti indiferent de raportul profit-pierdere din compania românească,  în timp ce pentru plata dividendelor este necesară obținerea de profit.

Pentru a combate un astfel de fenomen, art. 11 din Codul fiscal prevede posibilitatea  organelor fiscale de a opera corecții în cazul unor astfel de prețuri. Potrivit acestui text de lege, la stabilirea sumei unui impozit, a unei taxe sau a unei contribuții sociale obligatorii, autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic, ajustând efectele fiscale ale acesteia sau pot reîncadra forma unei tranzacții/activități pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției/activității.

În practica judiciară s-a pus problema dacă înregistrarea în evidențele contabile a unor operațiuni între entități afiliate, derulate la prețuri supraevaluate sau subevaluate, constituie sau nu evaziune fiscală. Altfel spus, pot fi aceste operațiuni calificate ca fiind fictive ori cheltuielile pe care i le implică  apreciate ca nereale?

Din unele perspective,  fapta este infracțiune – de exemplu, o societate comercială cumpără produse agricole de la producătorii individuali la prețuri modice, dar înregistrează în contabilitate achiziții de la alte firme, la prețuri mai mari. În acest caz achiziția există, dar prețul ei  este diferit, iar înregistrarea în contabilitate a unui preț mai mare decât cel real înseamnă  creșterea cheltuielilor diminuarea profitului – deci implicit a impozitului pe profit.

Noi credem însă că  acest punct de vedere este greșit, câtă vreme operațiunile se realizează efectiv, mărfurile sunt livrate, iar sumele de bani sunt plătite, dar în unele cazuri prețurile sunt supraevaluate, mai mari deci decât prețul pieței, acela practicat între persoane neafiliate.

Potrivit legii, vorbim  despre operațiuni fictive atunci când avem de a face cu o disimulare a realității prin crearea aparenței existenței unei operațiuni care în fapt nu există. În consecință,  în cazul prețurilor de transfer nu este vorba despre tranzacții fictive, ci despre operațiuni care nu au un scop economic, ci tind la  a genera avantaje fiscale.

Mai mult decât atât, Codul fiscal prevede posibilități de corecție în cazul unor astfel de practici; potrivit art. 11 din Codul fiscal, se ajunge la plata impozitelor la nivelul la care acestea ar fi fost stabilite dacă operațiunile nu se desfășurau între entități afiliate, ci la prețul pieței. Aceasta este, în opinia noastră, sancțiunea unor astfel de conduite, iar nu încadrarea lor ca infracțiuni.

Altfel spus, prevăzând o sancțiune specifică, ce constă  în ajustarea sau estimarea prețurilor potrivit valorii de piață, legiuitorul și-a manifestat opțiunea de a nu include practicarea prețurilor de transfer în sfera ilicitului penal.

O astfel de abordare este, de altfel, conformă practicii Curții Constituționale, care a statuat că legiuitorul trebuie să țină seama de un principiu important:  incriminarea unei fapte ca infracțiune trebuie să aibă loc doar ca ultim resort în protejarea unei valori sociale, ghidându-se după principiul “ultima ratio“.