Preturile solicitate pentru terenurile CFR vor fi reduse
Preturile terenurilor din patrimoniul Companiei Nationale (CN) CFR scoase la vanzare vor fi reduse, pentru a putea fi vandute, actuala valoare fiind peste nivelul pietei, a declarat astazi ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, la un seminar organizar de Ziarul Financiar
Preturile terenurilor din patrimoniul Companiei Nationale (CN) CFR scoase la vanzare vor fi reduse, pentru a putea fi vandute, actuala valoare fiind peste nivelul pietei, a declarat astazi ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, la un seminar organizar de Ziarul Financiar.
“Avand anumite datorii de recuperat la CN CFR, incercam sa vindem mai multe terenuri la Bursa Romana de Marfuri. Ni s-a spus de catre cei care au vrut sa cumpere caiete de sarcini ca sunt preturile solicitate sunt prea mari si ni s-a sugerat sa le scadem. Le vom scadea, nu stiu cu cat pentru ca sunt niste prevederi legale care stabilesc nivelurile minime”, a afirmat Orban la seminarul “Piata imobiliara in 2008: fierbere, stagnare sau declin?”.
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunZF 24 · 14 noiembrie 2026