Prietenii revistei Anti

Cu mai mult timp in urma, un prozator talentat, cu mare succes la publicul autohton, a emigrat in Statele Unite, renuntand la limba romana in favoarea englezei. Nu aceasta optiune personala a deranjat, ci motivatia scriitorului nostru, deodata scarbit de limba lui materna, “prea stramta” pentru un talent atat de robust, cu deschidere universala.

Bineinteles, cu acea ironie echitabila a sortii, nu numai ca prozatorul n-a devenit celebru prin renuntarea la idiomul propriu, dar el si-a pierdut si locul ocupat in istoria literaturii romane postbelice. Vrabia din mana si-a luat zborul exact atunci cand detinatorul a inceput s-o priveasca dispretuitor.
Ma gandeam la aceasta istorioara instructiva intr-o seara bucuresteana friguroasa, cand, alaturi de numerosi oficiali culturali din intreg spatiul balcanic, luam parte la o lansare de carte insolita. In amfiteatrul “Ion Heliade Radulescu” al Academiei Romane era prezentata o megaantologie de poezie balcanica, cu versuri ale unor scriitori din Romania, Albania, Bosnia-Hertegovina, Bulgaria, Grecia, fosta Republica Iugoslava a Macedoniei, Serbia si Muntenegru. In dreapta il aveam pe Victor Ivanovici, in stanga pe Mircea Dinescu: doua nume care nu mai au nevoie de nici o prezentare si care au fost implicate in acest proiect finalizat prin antologia HAEMUS.
Ei bine, spre deosebire de prozatorul nostru, cu comportamentul lui de copil rasfatat, toti cei care au vorbit in acea seara despre masiva si consistenta antologie au aratat miza nationala a literaturii lor, legand-o apoi, in modul cel mai firesc, de o suprastructura spirituala balcanica. Suntem cetateni ai lumii, of course, dar nu incape indoiala ca mai multe lucruri ne leaga – cultural vorbind – de greci decat de germani, portughezi ori… australieni.
Fireste, orgoliile fiecarei natii in parte raman intacte. Desi mi-am propus sa fiu cat mai detasat, mai obiectiv, nu stiu cum se face, dar din poemele citite (splendid) de Maia Morgenstern, ale lui Arghezi mi s-au parut net superioare celorlalte. Poetul de varf al modernitatii noastre figureaza in antologie alaturi de Eminescu, Bacovia, Barbu, Blaga, Vinea, Tzara, Voronca si Gellu Naum, completati printr-o balada populara, Voica. Lipseste, din pacate, Nichita Stanescu, dupa cum lipsesc Sorescu si Dimov, nume fara de care poezia noastra apare mai saraca. N-am reusit sa inteleg motivatia regretatului Gheorghe Craciun, care, dupa ce scrie ca “evolutia postbelica a poeziei romanesti ramane in afara domeniului ilustrat de selectia de fata”, subliniaza ca Gellu Naum “ramane cel mai important poet de dupa al doilea Razboi Mondial”. Oare nu e vorba de una si aceeasi perioada, ce se cerea exprimata prin valorile ei reprezentative?
Dincolo insa de asemenea diferente de opinii, proiectul Prietenilor revistei Anti din Atena de a edita aceasta impunatoare antologie in fiecare dintre limbile balcanice merita un mare semn de exclamare admirativa.