Prietenul Dunarii si amantul cartilor bune

Ion Stratan s-a nascut la Corabia, judetul Olt, pe 1 octombrie 1955, si a copilarit la Ploiesti, unde familia s-a mutat cand viitorul poet nu avea decat un an. “La cinci ani scriam versuri pentru zeppelinul de prins muste: , iar la sase imi terorizam bunicii cu prelegeri din mitologia greceasca. ?ineam foarte mult la episodul cu Castor si Pollux, fiindca am cultul prieteniei.

Cu bunicii n-am fost prea prietenos; ii obligam sa ma asculte, incuiam usa si aruncam cheia pe fereastra”.

Ion Stratan (Nino, pentru prieteni) isi aminteste de cei doi peri din fata casei parintesti, unul cu pere “comune”, altul cu pere “sublime”: “Am pastrat, cred eu, in literatura mea, din punctul de vedere al gustului, o relatie cu gustul comun, oricat de rafinate s-ar fi intamplat sa apara unele versuri. Consumatorul trebuie sa aiba acces neingradit la perele comune pentru a le putea gusta pe cele sublime”. Ii aduc aminte poetului – daca tot e sa intram in jocul lui – de existenta inca unui “soi” de pere, acelea “ghimpoase” ale lui T.S. Eliot, parintele poeziei moderne.

“Eu am descoperit para ghimpoasa la Ploiesti, sub forma micilor buzdugane ale castanelor cazute in calea trecatorilor. Pe T.S. Eliot l-am descoperit mai tarziu, si m-a influentat, asa cum a influentat intreaga noastra generatie, prin ironie, citadinism, intertextualitate, livresc, stiinta de a construi poemul”, spune Ion Stratan. Marele poet de pe Tamisa s-a nascut sub aceeasi zodie, ba chiar in aceeasi zi cu Nino! Nu stim care era jucaria preferata a englezului, dar copilului Nino ii placeau pistoalele cu ventuze.

“Trageam in tablourile din casa, incercam sa le nimeresc in centru. In literatura trebuie tintit intotdeauna un centru compozitional, fie ca aspiratie, fie ca punct de plecare”.

Ca sa umanizam discursul, il tragem pe Nino in zona adolescentei, il provocam. “Fiecare are o iubire de liceu; eu am pierdut-o din pricina unui batalion disciplinar la Vanju Mare. Trebuia sa facem revelionul impreuna, dar nu m-au lasat sa ies…”. Soldatul Nino a suferit in noaptea aceea poate tot atat de mult cat avea sa sufere imediat dupa aparitia volumului “Cinci cantece pentru eroii civilizatori”.

Din 1983, cand a aparut cartea, i s-a impus o tacere ce avea sa dureze sapte ani. Intr-un moment cand nu se vorbea decat despre “eroul” Ceausescu, poetul incercase o mica subversiune, scriind despre alti eroi civilizatori: Eul, Cuvantul, Istoria, Sacrul, Relatia.

Tot cinci au fost si etapele grele ale destinului sau: terminarea unei clase umaniste intr-un moment in care liceele deveneau industriale, armata, facultatea pe banii lui fiindca salariile parintilor depaseau plafonul de burse exact cu atata incat studentul sa nu aiba o viata linistita, repartitia la Lopatari-Luncile, cutremurul si practica agricola la un loc, sau, cum ar spune poetul, “mortii si viile”.

Ion Stratan nu a fost un rasfatat al soartei, desi dupa ’90 avea sa fie un rasfatat al literaturii. Iata si titlurile rasfatului sau: “Lumina de la foc”, “Lux”, “Ruleta ruseasca”, “O zi buna pentru a muri”, “Canta zeita mania”, “Desfacerea”, “Mai mult ca moartea”, “De partea mortilor”, “Celebra specie umana”, “Oameni care merg”, “Crucea verbului”.

In apartamentul sau din Ploiesti, unde locuieste impreuna cu mama si cu sotia, poeta Letitia Ilea, Nino traieste la limita, dar nu si-a pierdut umorul: “Un om foarte bogat, plictisit de bogatie si de toate placerile lumii, se hotaraste sa vanda tot si sa mearga la un intelept vestit, pentru a afla ce este cu adevarat viata. Inteleptul, care tocmai medita, ii spune: .

Uimit si contrariat, omul ii striga: . Atunci inteleptul, uimit si el, ii raspunde: “.