Primul/ de Mihai Amaradia

să știi, domnule cu pălărie gri,

dragostea mea-ți cântă sincopat din plăcere,

nu-i un ceva dinadins făcut,

unde stau eu, îndrăgostiții din blocul meu

își cară mobila pe scări patru ore pe zi, stabilite dinainte,

asta să-și vindece dragostea ușoară ca un parfum,

uneori îi aud cum cântă, sclavi pe scările de bumbac,

cel ce stă mai sus muncește mai mult

pentru că dragostea lui are o greutate abia simțită,

să știi, domnule cu pălărie gri,

te iubesc pe tine și să nu te superi.

Poem selectat din volumul „Nimeni, el singur”, apărut la Editura Paralela 45, Colecția Qpoem.

„Qpoem este proiectul celei mai solidare comunități de poeți și iubitori de poezie. Facebook-ul i-a strâns pe toți într-o uriașă filă comună pe deasupra invidiilor. Astfel încât, în orice parte te-ai pierde, poezia este peste tot, așa cum centrul este peste tot.” – Călin Vlasie

Mihai Amaradia (n. 28 iulie 1980, în Motru, Gorj) debutează editorial cu „Poeme pentru cutia ta poștală”, Editura Brumar, Timișoara, 2012. Pentru acest volum primește Premiul „Opera prima” în cadrul Festivalului Internațional de Literatură „Tudor Arghezi”, Târgu-Cărbunești, 2013. Tot în acest an participă la Colocviul Tinerilor Scriitori din Alba Iulia, eveniment dedicat celor mai bune debuturi în poezie ale anului 2012-2013. Locuiește în Târgu Jiu. Membru al cenaclului Qpoem din 2015.

„Oltean iubeț, dar nu dintre cei focoși, ci mai degrabă dintre cei tandri și melancolizați de absențele repetate și ritualice ale iubitelor, Mihai Amaradia nu doar că pare programat, dar s-a și autoprogramat pe eroticele cu alai de calinerii. «Oltenian lover» (o subspecie de latin lover), el iubește și tînjește și-n a doua carte (o făcuse și-n debutul cu «Poeme pentru cutia ta poștală»), de astă dată într-un triptic anume geometrizat pentru a da, cît de cît, formă efuziunilor în permanentă efervescență. O ars amandi, așadar, trăiește și scrie (cu modulații și fine, și abrupte) Mihai Amaradia, al cărui potențial eseninian ar trebui, poate, încurajat (de el însuși, desigur).” – Al. Cistelecan