Primul detectiv particular al Irlandei/ de Stelian Țurlea
Ken Bruen s-a născut în Galway, Irlanda, în 1951. Este unul dintre cei mai importanți scriitori mystery & thriller din Irlanda ultimelor două decenii. A absolvit Trinity College din Dublin, cu un doctortat în metafizică, după care a colindat lumea timp de peste 25 de ani ca profesor de limba engleză, predând în Africa de Sud, Japonia și America de Sud.
Ken Bruen s-a născut în Galway, Irlanda, în 1951. Este unul dintre cei mai importanți scriitori mystery & thriller din Irlanda ultimelor două decenii. A absolvit Trinity College din Dublin, cu un doctortat în metafizică, după care a colindat lumea timp de peste 25 de ani ca profesor de limba engleză, predând în Africa de Sud, Japonia și America de Sud. A început să scrie la mijlocul anilor ’90, cele mai faimoase romane ale sale făcând parte din seria care-l are drept personaj principal pe Jack Taylor. Câștigător al mai multor premii pentru literatura mystery & thriller printre care două premii Shamus. Chiar dacă este relativ puțin cunoscut la noi (ba chiar deloc), Ken Bruen este un scriitor foarte citit în multe țări, cărțile sale fiind traduse în franceză, italiană, daneză, rusă albaneză, cehă, japoneză. Este autor a 35 de romane, unele transformate în șase filme de televiziune și un serial în 12 episoade, cu actori de mâna întâi, precum Jason Statham, Colin Farrell și Keira Knighly.
„Garda”*), primul roman din seria Jack Taylor, a fost distins cu prestigiosul Shamus Award, decernat de PWA. (De același autor și cu același erou a mai apărut „Martirele de la Magdalen”.)
Jack Taylor a fost dat afară din Garda Siochana – forța de poliție irlandeză. Era și firesc, din moment ce, bând în exces, „a pocnit peste gură” un politician care nu respecta regulile de circulație. Își irosește zilele într-un pub. Prin aburii bețiilor își croiește planuri de viitor. Fiind un anchetator pur sânge, visează să devină detectiv particular, deși în țara sa profesia asta nu există: „Irlandezii n-ar suporta ideea. Conceptul este periculos de apropiat de acela al detestatului «informator». Poți scăpa cu aproape orice, numai nu cu «turnătoria».”
Într-o zi o femeie îi propune, totuși, un job. Poliția susține că fata ei s-ar fi sinucis, dar mama nu crede în această versiune și-l angajează ca să descopere adevărul. Printre beții, singur sau cu mâna de prieteni cu aceeași meteahnă, Jack Taylor reușește să dea de capăt enigmei și să descopere că mama avea dreptate, fiica ei a fost asasinată.
Un roman dur, violent chiar, pe care nu-l poți uita. Dar o scriere excepțională (și tradusă pe măsură), cu portrete percutante, cu imagini memorabile, cu o acțiune care înaintează lejer, aparent fără miză, aproape în orice moment cititorul fiind convins că eroul și-a abandonat sarcina, incapabil să o ducă la capăt din pricina patimei beției. Un erou care visează să ajungă primul și cel mai de seamă detectiv particular al Irlandei – și care chiar ajunge.
*) Ken Bruen – Garda. Traducere din limba engleză de George Arion Jr
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026