Prezente in discursul politic și de specialitate, preluate fără rezerve de primitorul limbaj al presei, dar absente din dicționarele curente ale limbii române, sustenabil și sustenabilitate nu mai sunt doar sinonime de proveniență anglo-americană pentru mai vechile latino-franțuzisme durabil și durabilitate, ci au devenit adevărate concepte integratoare, cuvinte-cheie definitorii pentru preocupăr…
Prezente in
discursul politic și de specialitate, preluate fără rezerve de
primitorul limbaj al presei, dar absente din dicționarele curente
ale limbii române,
sustenabil și
sustenabilitate nu
mai sunt doar sinonime de proveniență anglo-americană pentru mai
vechile latino-franțuzisme
durabil și
durabilitate,
ci au devenit adevărate concepte integratoare, cuvinte-cheie
definitorii pentru preocupările, dacă nu cumva chiar obsesiile
epocii deschise de prima criză petrolieră din 1973.
Dacă, pentru
secolul XX, printre primele 100 de cuvinte emblematice au fost
desemnate, in urma unei anchete larg democratice,
antibiotic,
genocid, mafia, pilulă, stress, lista secolului XXI este
deschisă, cu siguranță, de
sustenabil(
itate). Singura
vocabulă care i-ar putea amenința dominanța peste aproape trecutul
prim deceniu al veacului ar fi
viagra, dar, dacă stăm să
cugetăm, s-ar putea să conchidem că prelungirea vieții sexuale ține
și ea tot de sustenabilitate.
Latinescul popular
sustenire, ajuns in franceza veche sub forma
sostenir, a trecut in engleză, unde a devenit
to
sustain. Engl.
sustainable, din sustain + -able, atestat
de la mijlocul secolului al XIX-lea, a căpătat după 1965 sensul
“care poate fi continuat la un anumit nivel”. Tot de prin 1965
datează și sintagma
sustainable growth (dezvoltare
sustenabilă), iar câțiva ani mai târziu (1972) se năștea și
derivatul substantival
sustainability,
sustenabilitate.
Consacrarea
oficială a noțiunii de sustenabilitate a venit in 1987, prin
Raportul Comisiei Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare
(Comisia Brundtland), care definea dezvoltarea durabilă drept
“dezvoltarea care rezolvă nevoile prezentului fără a compromite
potențialul generațiilor viitoare de a-și rezolva propriile nevoi”.
Reuniunea la vârf a șefilor de state din 2005 a definit cei trei
piloni ai sustenabilității: economic, ambiental și al echității
sociale. Dacă reprezentăm cei trei piloni sub forma unor cercuri
care se intersectează, vom avea trei intersecții a câte două
cercuri și una comună tuturor celor trei. Astfel, in intersecția
ambientalului cu economicul aflăm imperativul durabilității, al
viabilității (o economie care să consume resursele naturale sub
nivelul de regenerare a acestora, pentru a nu le epuiza); in
intersecția economicului cu socialul aflăm imperativul echității,
al dreptății (o economie care să asigure bunăstarea generalizată);
iar in intersecția socialului cu ambientalul aflăm imperativul
suportabilității, al anduranței (o dezvoltare care să nu afecteze
ireversibil și la scară globală mediul). Iar la intersecția celor
trei intersecții aflăm sustenabilitatea, care le insumează pe toate
celelalte: dezvoltare viabilă, prietenoasă cu mediul și echitabilă.
Un obiectiv ambițios, după unii chiar imposibil, valabil la toate
nivelurile, de la cel global la cel regional, național,
departamental sau comunal.
Dezvoltarea nu mai
poate fi altfel decât sustenabilă: pentru unii (optimiștii)
sintagma este tautologică (dacă nu este sustenabil, firul
dezvoltării se rupe), in timp ce pentru alții pentru alții
(pesimiștii) este un oximoron (dezvoltarea presupune agresarea
ireversibilă a mediului natural, ale cărui resurse vor fi in cele
din urmă epuizate, curmând viața).
Exemplificări și
datări pentru sensurile și cuvintele noi din acest articol veți
găsi in ediția a treia a DCR (Dicționarul de Cuvinte Recente),
aflat in pregătire la Editura Logos.
ALEXANDRU CIOLAN (n. 1952,
București). Filolog (absolvent de spaniolă-romană al Universității
București). Profesor navetist (Alexandria, Teleorman, 1977-78),
corector, apoi redactor-traducător la revista “Lumea” (1978-83),
redactor la Editura Politică și ulterior la Editura Humanitas
(1983-1991), editor și administrator al Editurii Logos (din 1992).
Traducător și publicist. Zona de interes principală: lexicologia,
lexicografia. Preferințe muzicale: Buena Vista Social Club, Elis
Regina, Chavela Vargas, Liviu Vasilică, Maria Lătărețu, Făramiță
Lambru, Dire Straits. Pasiuni: gătitul și conservele de casă.
Dorințe: să aibă nepoți. Are un nepot.