Primul spital evadat de la buget își schimbă proprietarul
Operatorul de servicii medicale Centrul Medical Unirea (CMU), controlat de fondul de investiții Advent Inter național, va realiza prima fuziune pe piața serviciilor medicale private, cu Euroclinic Hospital & Medical Centers. Mișcarea are loc după ce Advent a preluat de la grupul olandez Eureko, joia trecută, 99,9% din acțiunile spitalului. Valoarea tranzacției semnate în cursul zilei de joi nu a…
“Pentru piața serviciilor medicale private este un lucru bun
ceea ce s-a întâmplat (fuziunea dintre Euroclinic și CMU – n.
red.). Pe de o parte întărește poziția CMU în piață, iar pe de altă
parte se creează o alternativă mai bună la serviciile publice.
Oamenii pot să compare și sper să se poată întoarce fluxul celor
care pleacă în afară pentru tratament. Din punctul de vedere al
concurenței nu este o problemă pentru că nevoia este extraordinar
de mare și mulți jucători vor putea să intre și tot nu se va
acoperi”, a spus Robert Șerban, unul dintre acționarii clinicilor
private Gral Medical. Preluarea Euroclinic este a treia derulată
anul acesta pe piața medicală privată după ce Advent a intrat la
CMU, iar MedLife a preluat o policlinică în Brașov.
În 2010 acționarii Euroclinic au încercat pentru a doua oară să
vândă compania, după ce au dorit să facă acest lucru și în 2008.
Nefinalizarea tranzacției la acea vreme a îndreptat compania spre
deschiderea de clinici private, în prezent existând mai multe
unități. Businessul Euroclinic s-a ridicat anul trecut la 7,7 mil.
euro, iar pentru 2010 s-a bugetat un nivel de 10 mil. euro.
Fuziunea dintre CMU și Euroclinic pune bazele unui operator cu o
cifră de afaceri de 29 mil. euro anul acesta, dar care va accelera
și mai mult concurența dintre CMU și MedLife, rivalitatea dintre
cele două firme fiind de notorietate. De mai mulți ani, cele două
firme “concurează” atât în planuri de dezvoltare, creșteri ale
afacerilor raportate periodic, declarații, dar și în achiziții.
Euroclinic reprezenta o miză extrem de mare în piața serviciilor
medicale, iar CMU și MedLife au intrat în competiție directă.
Preluarea Euroclinic îi aduce Centrului Medical Unirea un plus de
10 mil. euro anul acesta la afaceri, dar și avantajul primului
spital privat din România. În plus se reduce diferența dintre CMU
și MedLife la nivelul cifrelor de afaceri așteptate pentru acest
an.
Piața serviciilor medicale private se ridică anual la peste 400
mil. euro, iar printre clinicile controlate de fondatori se numără
Gral Medical (Robert și Georgeta Șerban), Sanador (Familia
Andronescu) și Polisano (Familia Vonica).
-
Brokerul de asigurări Millenium Insurance Broker a raportat la nouă luni un profit net de 2,5 mil. lei, cu 68,2% mai mare, pe fondul avansului de 29,8% al primelor intermediateBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Transilvania Investments și-a schimbat portofoliul în trimestrul al treilea: a cumpărat acțiuni Digi, Banca Transilvania și ETF-uri, a vândut BRD și OMV Petrom și a răscumpărat 159 mil. de acțiuni propriiBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Aeroporturi București pregătește cumpărarea pachetului de 20% deținut de Fondul Proprietatea, evaluat la 300 mil. euro. Selecția consultanților s-a încheiat în octombrie, dar FP spune că nu există încă detalii despre momentul și structura tranzacțieiBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026