Primul tribunal comercial la Pitesti
Primul tribunal comercial la Pitesti
Ministrul Justitiei Cristian Diaconescu si cel al Integrarii Europene Alexandru Farcas au inaugurat la finele saptamanii trecute Tribunalul Comercial Arges, prima dintre instantele specializate ce vor fi infiintate ca urmare a adoptarii Legii de organizare judiciara. Ministrul Justitiei a sustinut, dupa ceremonia de inaugurare, ca este de asteptat ca infiintarea tribunalelor comerciale, precum si specializarea magistratilor in acest domeniu, inclusiv in ceea ce priveste cauzele care au ca obiect falimentul judiciar, sa conduca spre o tactica unitara si, implicit, spre cresterea increderii oamenilor de afaceri romani si straini. Astfel, apreciaza ministrul, se va elimina una din rezervele investitorilor straini fata de justitia romana si, implicit, fata de Romania. Totodata, Diaconescu a afirmat ca reforma unui sistem fundamental al societatii, cum este cel judiciar, implica nu numai restructurare institutionala propriu-zisa, ci si reformarea mentalitatilor, precum si a costurilor care trebuie asumate de guvern, magistrati si justitiabili. Ministrul Justitiei a facut apel la “demnitate si verticalitate, la profesionalism si integritate” din partea judecatorilor, in vederea cresterii calitatii actului de justitie, concomitent cu respectarea normelor europene privind independenta justitiei. Strategia de implementare a legilor, de catre autoritatile romane, a fost transmisa autoritatilor de la Bruxelles. In document se subliniaza ca, pana la 1 ianuarie 2008, se vor infiinta in Romania 41 de tribunale comerciale specializate, precum si o prima curte de proprietate intelectuala (la Bucuresti), instante specializate in dreptul familiei si minori, dreptul muncii. La Tribunalul Arges vor functiona opt judecatori, dintre care unul va fi presedintele instantei, sapte grefieri de sedinta, un grefier documentarist, un arhivar si un informatician. Tribunalul urmeaza sa functioneze incepand cu 1 octombrie. Mediafax
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026