Versiunea completă
Eveniment

Privatizare slaba in primul semestru

Autoritatea pentru Privatizare a vandut, in primul semestru al anului, societati cu un capital social total de 5.315 miliarde lei (143,1 milioane euro), printre acestea numarandu-se Urbis si Republica Bucuresti, precum si Tepro Iasi sau Carom Onesti, potrivit unui bilant al activitatii institutiei

Emil Popescu - Mediafax · 27 iulie 2003 · 2 min de citit



Autoritatea pentru Privatizare a vandut, in primul semestru al anului, societati cu un capital social total de 5.315 miliarde lei (143,1 milioane euro), printre acestea numarandu-se Urbis si Republica Bucuresti, precum si Tepro Iasi sau Carom Onesti, potrivit unui bilant al activitatii institutiei.



Din aceasta valoare, 5.075 miliarde lei reprezinta capitalul social aferent societatilor vandute de Departamentul Privatizare al APAPS central, in timp ce sucursalele regionale ale institutiei au privatizat societati cu un capital social de 221,4 miliarde lei. Totodata, pe pietele de capital au fost vandute actiuni in valoare de 18,8 miliarde lei.



“Valoarea capitalului social vandut in perioada 2001 – semestrul I 2003 (23.237 miliarde lei), reprezinta 52% din valoarea capitalului social privatizat in intreaga perioada de privatizare (44.832 miliarde de lei), prima societate fiind trecuta in proprietate privata in decembrie 1992”, spune Autoritatea.



Valoarea capitalului social privatizat cu investitori straini in perioada 2001 – semestrul I 2003 este de 3,1 ori mai mare decat cea din perioada 1997 – 2000 si reprezinta 75% din valoarea totala a capitalului social vandut catre investitorii straini.



In primele sase luni ale anului au trecut in proprietate privata, printre altele, societatile iesene Fortus, Iasitex si Tepro, Mefin Sinaia, Carom Onesti, Corapet Corabia, Republica Bucuresti si Urbis Bucuresti.



Departamentul post-privatizare din cadrul APAPS a monitorizat, in primul semestru al anului, respectarea prevederilor incluse in 9.260 de contracte de vanzare – cumparare de actiuni.



Referitor la tranzactiile de privatizare a societatilor incluse in programul PSAL I, convenit cu Banca Mondiala, veniturile totale realizate in perioada ianuarie 2001-iunie 2003 au fost de aproape 800 milioane dolari.



“La data de 30 iunie, din totalul capitalului social al societatilor din portofoliul APAPS cuprinse in programul PSAL I, 77,1% a fost deja privatizat, 1% se afla in procedura de privatizare, 11,98% au fost scoase la vanzare fara ca procesul sa fie finalizat, in timp ce restul (9,8%) vor fi lansate la privatizare pana la sfarsitul anului”, spune Autoritatea.



Valoarea capitalului social al unitatilor din PSAL I privatizate in perioada mentionata este de aproximativ 400 de milioane de dolari, mentioneaza APAPS.



Autoritatea precizeaza ca procesul de privatizare a acestor societati a determinat mentinerea a 93% din locurile de munca existente inainte de privatizare. Astfel, dintr-un total de 80.048 locuri de munca, 74.430 au fost consolidate prin privatizare.



Referitor la programul PSAL II, APAPS precizeaza ca Guvernul a aprobat, in luna iulie, strategiile de privatizare a societatilor cu capital majoritar de stat incluse in cadrul acestuia si a mandatat APAPS sa aplice respectivele strategii.



“Ca urmare, in data de 18 iulie, APAPS a publicat lista in care sunt cuprinse 20 de societati comerciale ce vor fi oferite la privatizare in perioada urmatoare”, se mai arata in comunicat.



PSAL II are ca obiective reforma sectorului financiar, fiind vizata in special privatizarea bancilor de stat, continuarea procesului de transfer in proprietate privata a intreprinderilor de stat, reducerea arieratelor, stoparea subventiilor incrucisate in sectorul energetic si imbunatatirea mediului de afaceri.



La mijlocul lunii octombrie a anului trecut, Romania a primit prima transa, in valoare de 169,9 milioane de euro, din programul PSAL II. Valoarea totala a acordului este de 339,8 milioane euro.

Citește și