Privatizarea Petrom dupa Berceanu
Privatizarea SNP Petrom, cea mai mare companie de pe piata romaneasca, ar trebui sa se faca prin participarea investitorului strategic la o majorare de capital a companiei, a declarat, ieri, Radu Berceanu, deputat al Partidului Democrat si fost ministru al industriei si comertului
Privatizarea SNP Petrom, cea mai mare companie de pe piata romaneasca, ar trebui sa se faca prin participarea investitorului strategic la o majorare de capital a companiei, a declarat, ieri, Radu Berceanu, deputat al Partidului Democrat si fost ministru al industriei si comertului. “Am auzit tot felul de idei ciudate cum ar fi vanzarea pachetului majoritar de actiuni ale Petrom. In acest fel, cel care vine ca investitor da bani statului pentru a cumpara pachetul de actiuni, si apoi da bani pentru a face investitii in companie. In cazul unei majorari de capital a companiei, investitorul aduce capital in companie, pe care-l poate folosi ulterior pentru investitii”, sustine Berceanu. “Petrom este un fel de bijuterie a Coroanei, in cazul careia este preferabila o privatizare amanata, decat sa se faca o privatizare proasta”, spune Berceanu. Potrivit acestuia, procesul de privatizare al Petrom ar fi trebuit sa continue inca din ianuarie 2001, cand ar fi putut sa fie lansata selectia unui consultant international. Oficialul PD a explicat ca privatizarea Petrom a esuat in 1999 deoarece nu a fost gasit, la vremea respectiva, un investitor serios pentru companie. In replica, Ministerul Industriei si Resurselor spune ca “afirmatiile facute azi de deputatul democrat Radu Berceanu, referitoare la politicile in domeniul energetic derulate in ultimii doi ani sunt nefondate, neconforme cu adevarul”. Oficialii MIR au mai spus ca “maine (n.r. – azi) vom oferi opiniei publice un raspuns detaliat la demersul iresponsabil si necinstit al dlui. Berceanu”.
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026