Privindu-l pe echilibrist/ de Stelian Țurlea

Colum McCann are la baza romanului său un fapt real*. Pe 7 august 1974 s-a petrecut la New York ceea ce a fost numit “delictul artistic al secolului XX” – echilibristul francez Philippe Petit a traversat ilegal, pe sârmă, spațiul dintre cele două turnuri gemene World Trade Center din centrul orașului (cele care s-au prăbușit în septembrie 2001, în urma atentatelor sinucigașe în care au murit mii de persoane). A fost o acțiune ilegală, pregătită cu minuțiozitate de echilibrist și un amic de-al lui, care a întins mai întâi, cu arcul și săgeata, un fir de pescuit între cele două turnuri aflate la aproape o sută de metri unul de celălalt, după care toată frânghia, să poată suporta greutatea echilibristului. De ce o făcuse? “Motivul lui esențial era nevoia de frumusețe, scrie Mc Cann. Mersul era o plăcere divină. Când se afla în aer, totul era rescris. Pentru trupul uman deveneau posibile lucruri noi. Dincolo de echilibru.”

Firește că echilibristul a fost arestat când a ajuns la capătul sârmei și dus în fața unui judecător pentru a fi condamnat. În carte există chiar o fotografie, destul de neclară, a evenimentului. (Din păcate, nu pot să nu semnalez o greșeală a redactorului cărții care lasă în nota autorului, de la finalul cărții, semnalarea “Fotografia folosită la pagina 237 este de Vic DeLuca, Rex Images”. Dar numerotarea ediției românești diferă, redactorul ar fi trebuit să modifice cifra cu 303.)

O lume întreagă (newyorkeză, firește) l-a urmărit pe francez mergând împotriva vântului, între cele două turnuri gemene. “Se pomeniseră strânși în grupuri mici, bărbați și femei, strânși unul într-altul. Avocați. Liftieri. Medici. Lucrători în spălătorii. Ajutori de bucătari. Negustori de diamante. Vânzători de pește. Târfe în blugi triști. Fiecare încurajat de prezența celorlalți. Stenografe. Comercianți. Băieți care livrau pizza. Oameni-sandviș. Cartofori înrăiți. Un meșter lăcătuș în dubița lui. Un curier pe bicicletă. Un bețivan roșu la față ieșit să-și caute porția de dimineață.” Și mulți alții, uitându-se la bărbatul nemișcat la marginea terasei turnului de sud, pregătit să meargă pe sârmă. Scriitorul își alege dintre aceste personaje un număr potrivit și le spune povestea. Romanul relatează isprava lui Petit, dar care devine doar un magnet pentru celelalte personaje și întâmplări deloc neglijabile, ba chiar mai importante și cu o dimensiune mai mare în desfășurarea poveștii.

Alt motiv la fel de plauzibil al acțiunii echilibristului fusese sfidarea morții. “Omul acela era acolo sus dintr-un soi de singurătate. Fără să se gândească o clipă la moarte.” Straniu de-a dreptul, autorul enumeră la un moment dat nu mai puțin de 86 de feluri de moarte care l-ar fi putut atinge! Pe el și pe oricare dintre eroii cărții. Pe unii chiar îi atinge.

O carte surprinzătoare, extrem de bine scrisă, extrem de bine tradusă, cu numeroase premii, între care cel mai important a fost National Boook Award, SUA, 2009.

Colum McCann este un irlandez născut la Dublin în 1965, trăiește la New York, a fost jurnalist, a publicat mai multe romane, traduse în vreo 30 de limbi, a primit numeroase premii americane, irlandeze sau internaționale, a fost numit Chevalier des Arts et des Lettres de guvernul francez.

Cum spuneam, Philippe Petit apare și el în carte, într-un capitol de vreo zece pagini. Aflăm spre finalul romanului și pedeapsa la care l-a condamnat judecătorul, doar pentru publicitate, câte un penny pentru fiecare etaj, în total, pentru cele o sută zece etaje, un dolar și zece cenți. Și pe deasupra, să mai dea un spectacol pentru copii, de data asta într-un loc nepericulos, în Central Park.

Mult mai importante sunt, spuneam, celelalte personaje. Unul este irlandezul Corrigan, emigrant în Bronx, un fel de preot care îi ajută pe sărmani și pe prostituate și care moare într-un accident stupid, împreună cu o altă eroină. Ciaran, fratele lui, care-l iubește, dar nu-l urmează în credință. Prostituata Tilly care n-a reușit să-și conducă fiica decât spre aceași meserie, e arestată, condamnată la opt lunii de închisoare, în vreme ce fiica îi moare în accidentul amintit mai înainte, iar nepoțelele sunt înfiate de altcineva, spre disperarea ei, pe care n-o alungă decât spânzurându-se. Gloria și alte cinci femei, de condiții sociale diferite, care se întâlnesc periodic pentru a vorbi despre fiii lor morți în războiul din Vietnam. Judecătorul care îl condamnă pe echilibrist și care își pierduse și el fiul în Vietnam ș.a. Toate aceste personaje au povestea lor extrem de bine scrisă și interacționează cu traversarea sârmei dintre cele două turnuri numai tangențial, fugar, episodic. Povestea fiecăruia e vie. Până și unii dintre fiii uciși în Vietnam au o poveste emoționantă și profundă, cum este cea a lui Joshua, programatorul care lucra la un fel de predecesor al computerelor de azi cu convingerea că programatorii sunt “artizanii viitorului”. La final, romanul face un salt în timp, în anul 2006, descriind viața tuturor celor despre care se vorbise în 1974.

S-a spus despre acest roman că e minunat, că este profund original și profund uman, că este o rapsodie tragi-comico-eroică a metropolei americane, că e scris cu emoție, că înțelegerea umanului e uimitoare, că e un mozaic ambițios, că niciun romancier care a zugrăvit până acum New York-ul nu s-a ridicat mai sus și nici n-a coborât mai adânc. În mod cert și multe altele, toate culminând cu spusele lui Mari Malcolm: “Colum Mc Cann este autorul unui act de magie extraordinar, un roman de o forță electromagnetică sfidând gravitația.” “Goana nebună a lumii” e un roman care merită toate aceste elogii, te surprinde, te captivează și nu te mai slăbește. Editura RAO a făcut o minunată opțiune.

*) Colum McCann – Goana nebună a lumii. Editura RAO. Traducere din limba engleză de Justina Bandol.