Prizioneri ai usilor cu arc si amortizor

Nu stiu altii cum sunt, dar eu, unul, ma simt tot mai mult prizionierul tehnologiei. Cel mai tare simt chestia asta atunci cand imi dau cu o usa-n cap. Cunoasteti scena, nu-i asa? Inainte vreme, in timpurile in care oamenii erau mult mai civilizati si nu se lasau innebuniti de dead line-uri (mai pe romaneste: nu se grabeau ca dementii), usile se inchideau asa cum se deschideau: cu mana. Acum, marea majoritate a celor publice (la intrarea in bloc, intr-o institutie, un magazin sau un lift) sunt dotate cu “amortizor” (mai exact: arc cu amortizor). Cica sa ne faca viata mai usoara, sa ne scuteasca de incomensurabilul efort de-a mai si inchide usa in urma noastra. De fapt, s-a constatat statistic ca oamenii s-au nesimtit, si asta a fost solutia tehnica (cealalta, mult mai eleganta, a usilor cu inchidere si deschidere automata, abia ce puse picior in Romania, ho!, ca nu-i inca 1 ianuarie 2007).

Problema e ca, in 99,937% din cazuri (am facut eu o statistica), arcul e mult mai tare decat amortizorul. Cata vreme ai macar o mana libera si valida, merge: te lupti de la egal la egal cu magaoaia care incearca sa te-mbranceasca pe la spate. Dar daca, gospodar, vii acasa cu sacose de cumparaturi in ambele maini? Atunci esti facut! Ori spargi ouale din plasa, ori iti vine usa peste cap, ori iti scrantesti incheietura, ori toate la un loc. Si dac-ar fi numai usile! Ati vazut ce fericit e ultimul angajat al unei firme daca primeste telefon mobil? Nu conteaza daca n-are pe cine sa sune, a intrat si el in rand cu lumea, ce naiba! A avea un mobil a devenit semn de realizare sociala mai mult decat a avea un loc de munca. Ca sa nu mai vorbim despre laptop!

Pana la urma iti pica fisa in ce capcana ai intrat: in absenta telefonului mobil, a Internetului si laptop-ului, in veac de veci angajatorul tau nu te poate lua la intrebari sambata seara la ora 23.00! Telefonul fix nu se pune: “Nu eram acasa si n-am robot la el!” Dar daca-ti da pe mana tehnologie IT & C si-ti mai si plateste abonamentul, e normal sa aiba pretentia de-a te putea lua ca din oala in orice clipa.

Nu cred ca e cazul sa dezvolt subiectul prizionieratului asigurat de calculator (o stiti p-aia cu doua mii de mesaje in Inbox, dintre care cinci sute nedeschise), nici pe cel legat de televizor (ce frumos s-au asezat cuvintele singure unele dupa altele: “legat de televizor” – mai bine nu se poate spune). N-o sa pomenesc decat in treacat de prizonieratul automobilistic.

Autorii SF exagereaza vorbind despre o viitoare suprematie a robotilor. Nu-i nevoie. Ne descurcam singuri. tczarojanu@yahoo.com