Prizonier la Tuchola

In lagarul din Tuchola (Tuchel), aflat in regiunea poloneza Kujawsko-Pomorskie (101 km S-V de Gdansk), au murit, in primul razboi mondial, 2.460 de prizonieri romani. Cauzele au fost diverse (inanitie, frig, epidemii). Majoritatea soldatilor romani au fost inhumati in gropi comune alaturi de soldati rusi. Istratescu Nicolae a fost unul dintre supravietuitorii lagarului din Polonia (1885-1962).
Inainte de a cadea prizonier, I. Nicolae a fost sergent sanitar in Compania a II-a sanitara, din cadrul Regimentului 61 Infanterie. In 1907 avea gradul de caporal, fiind detasat de la Regimentul “Mihai Viteazul”, la Compania a II-a sanitara pentru a urma scoala de asistenti medicali. La examenul de absolvire, din 4 septembrie 1908, “a reusit cu succes”, obtinand 13,4 puncte, conform Adeverintei cu nr 2.453. De inaltime care trecea peste medie, Istratescu Nicolae avea o fata rotunda, par negru si ochii caprui, iesind in evidenta prin mustata scurta cu varfurile rasucite in sus, in stilul epocii. Din lagar i-a scris sotiei Mitica Istratescu, domiciliata in comuna Popesti Leordeni, jud. Ilfov (20 aprilie 1918): “Scumpa si iubita mea sotie si fiica, va rog sa primiti aceasta fotografie de sfintele sarbatori. Mitica, venind al doilea paste si noi tot nu ne-am vazut si daca o vrea bunul D-zeu, in curand am sa viu si eu acasa. Draga Mitico si iubita mea Paulina, sfintele sarbatori sa va intampine intr-un moment de fericire si sanatate. Petrecere buna de Pasti si sanatate la toata familia”.
In fotografia trimisa familiei, sergentul Istratescu sta in picioare, acompaniat de 17 colegi din lagar. Emblema de infirmier ii este prinsa pe bratul stang. Capela o are in mana stanga, iar mana dreapta si-o tine sub veston. Din cauza frigului, toti prizonierii din fotografie si-au incheiat nasturii uniformelor pana la gat.
O alta imagine il reprezinta pe sergentul Istratescu intr-una din baracile lagarului. Si de aceasta data sta in picioare. Peste uniforma de militar poarta un halat alb. Baraca, realizata din lemn, avea un culoar central, in stanga si in dreapta acestuia fiind asezate paturile metalice. De fiecare pat erau atasate fisele medicale. Majoritatea bolnavilor aveau mustati, fiind tunsi foarte scurt. Nu au avut puterea sa zambeasca, afisand o mina trista, intr-o lume care i-a tratat cu indiferenta.