Proba de foc a cărților/ de Lucian Vasilescu

Cea mai celebră „sesiune” de ardere în public a cărților a avut loc în anul 1933, la puțină vreme după ce Hitler a preluat puterea absolută în Germania. Atunci, naziștii au pus pe foc, în Piața Operei din Berlin, toate titlurile care nu corespundeau „spiritului german”. Meticuloși și consecvenți, inchizitorii naziști ai cărților și-au continuat lucrarea diabolică în mai mult de 20 de orașe cu tradiție universitară din Germania.

Hemingway, Henri Barbusse, Jaroslav Hasek, Bertolt Brecht, John Dos Passos, Ilja Ehrenburg,  Lion Feuchtwanger, Jack London, Heinrich Mann, Erich Maria Remarque, Stefan Zweig, Maxim Gorki, Aldous Huxley, Emila Zola, James Joyce – cu acești autori lista celor declarați proscriși de către naziști abia începea.

Recent, un nou „justițiar” (român, de această dată) a dat foc unui volum de Mircea Cărtărescu și a distribuit „clipul” incinerării pe youtube, însoțit de comentariul său făcut în spiritul „acuzatorilor populari” de odinioară. În opinia celui care a aprins, la propriu, cartea lui Cărtărescu, autorul incinerat se face vinovat de delict de opinie pentru o frază pe care a rostit-o, ca invitat, în cel mai recent clip muzical al trupei „Taxi”. 

Chiar dacă la altă scară, istoria se repetă iar Cărtărescu se găsește, cum se vede, într-o companie foarte selectă, a autorilor ale căror cărți au fost supuse „probei de foc”.