Problema arieratelor

Saptamana trecuta au fost publicate listele cu societatile comerciale care au restante la bugetul de stat si celelalte bugete. Asa cum era de asteptat societatile de stat sunt clasate in fruntea clasamentului la o mare distanta de urmaritori.. Problema cea mai delicata este cum se va pune capat acestei situatii.Existenta arieratelor reprezinta consecinta functionarii defectuoase a mecanismului economic. Cauzele sunt multiple, iar eliminarea acestora presupune reforme radicale in domeniul legislatiei comerciale, in managementul societatilor cu capital de stat si, in special, in domeniul legislatiei fiscale.Referindu-ne exclusiv la restantele la bugetul de stat consolidat, trebuie sa remarcam ca trecerea la executarea silita a restantierilor nu reprezinta o solutie, principalul argument fiind problemele sociale pe care le-ar putea genera. Pe de alta parte, executarea silita a societatilor de stat nu reprezinta decat o mutare a datoriei dintr-un buzunar in altul. In cazul societatIlor private, problema este inca cu mult mai delicata. Practic, executarea silita a activelor acestora ar da nastere la o noua nationalizare, iar statul roman a dovedit ca nu poate gestiona eficient societatile comerciale pe care le are in patrimoniu. Argumentele de mai sus conduc spre ideea ca este putin probabil ca organele fiscale sa se lanseze intr-o operatiune pe scara larga de recuperare a restantelor. O solutie a fost propusa prin Ordonanta de urgenta nr. 40/2002 pentru recuperarea arieratelor bugetare. Aceasta solutie a fost, din pacate, utilizata mai mult de societatile cu capital privat si mai putin de marile societati perdante din Romania. Consecinta a fost ca societatile private si-au diminuat cheltuielile pentru a putea face fata platilor de taxe esalonate, in timp ce societatile cu capital de stat au continuat sa acumuleze datorii. In plus, datorita acestor restrictii salariile din domeniul privat au ajuns mai mici decat cele din marile regii de stat. Totusi, ordonanta mentionata mai sus nu a atins fondul problemei: cresterea fiscalitatii la un nivel care nu permite dezvoltarea afacerilor private. Aceasta crestere s-a produs in general prin extinderea impunerii asupra unor categorii de venituri care nu erau impozitate anterior. Un exemplu de astfel de majorari le reprezinta – contributia de asigurari de sanatate care a inceput prin a fi preluata din impozitul pe salariu, dupa care a fost retinuta din venitul angajatului. Alte cresteri au fost determinate de eliminarea cotelor reduse de TVA, de majorarea plafonului pentru contributia de asigurari sociale sau de birocratizarea formalitatilor administrative. Desi cotele de impunere au fost stabilite la un nivel apropiat celor din Uniunea Europeana, contributiile de asigurari sociale se situeaza la un nivel extrem de ridicat care descurajeaza angajarea fortei de munca. In aceste conditii si cererea interna este limitata. Solutia ar putea veni din combinarea unor masuri fiscale si bugetare, adica reducerea cheltuielilor administratiei publice, simultan cu reducerea cotelor de contributii sociale, in special cele de la nivelul angajatorului. In acest proces este esentiala incurajarea unui comportament fiscal corect al agentilor economici prin plata datoriilor curente, fapt care ar asigura venituri sigure bugetului de stat. In plus, autoritatile publice ar trebui sa reduca treptat, pana la eliminare, subventiile si avantajele fiscale acordate societatilor de stat. In acest context, este greu de crezut ca mentionand “securea” executarii silite pentru datoriile restante se va reduce nivelul acestora. Poate ar fi mai util ca aceste arierate sa fie considerate “pretul” platit pentru o reforma intarziata a economiei romanesti si o amanare/iertare de datorii sa fie asumata de factorul politic ca o premisa a insanatosirii mediului economic.