Proceduri mai simple de inregistrare a firmelor
Proceduri mai simple de inregistrare a firmelor
Termenul de eliberare a certificatului de inregistrare a firmelor in registrul comertului va fi redus de la cel mult zece zile, cat era prevazut pana in prezent, la trei zile, conform unei ordonante de urgenta aprobate ieri de Guvern.
Actul normativ modifica o parte din procedurile administrative de inmatriculare in registrul comertului si de inregistrare fiscala a persoanelor fizice, asociatiilor familiale si persoanelor juridice, in sensul simplificarii acestor proceduri.
Activitatea comerciantului va fi autorizata pe baza declaratiei pe propria raspundere a acestuia din care sa rezulte ca indeplineste conditiile legale necesare, urmand ca autoritatile de control sa verifice ulterior modul de indeplinire a conditiilor.
Astfel, pentru eliberarea certificatului de inregistrare sau a celui de inscriere de mentiuni, solicitantul va depune, odata cu cererea si actele doveditoare, declaratia-tip pe propria raspundere, semnata de asociati sau de administratori, privind propria activitate si conditiile legale de functionare.
“Noi consideram ca este o adevarata revolutie in birocratia din Romania”, a spus presedintele Agentiei Nationale pentru IMM-uri, Eugen Ovidiu Chirovici, care a aratat ca procedurile de inregistrare a unei firme in Germania si Franta dureaza 45 de zile, respectiv 15 zile. Actul normativ va intra in vigoare in 30 de zile de la publicarea sa in Monitorul Oficial. Mediafax
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026