Procesatorul de carduri Provus Service Provider a preluat producătorul Supercard Solutions&Services
Procesatorul de carduri bancare Provus Service Provider a preluat, la sfârșitul anului trecut, pachetul majoritar de acțiuni al companiei Supercard Solutions & Services, care produce carduri în mare parte non-bancare și implementează programe de fidelizare.
“Conform strategiei noastre de a oferi servicii integrate, Provus Grup a decis preluarea Supercard Solutions & Services. Această achiziție va permite Provus Grup să își extindă operațiunile atât în România, cât și, în viitorul apropiat, la nivel regional”, a declarat într-un comunicat Utku Ogrendil, CEO al Provus Grup.
Înființată în anul 2000, compania Supercard Solutions & Services a produs peste 33 milioane de carduri, a implementat peste 100 de programe de fidelizare și are un portofoliu de circa 1.000 de clienți, deservind peste 20 de retaileri mari, 18 bănci, șase lanțuri de benzinării și tot atâtea instituții financiare non-bancare.
Provus Service Provider, firmă activă din anul 2001, se ocupă cu personalizarea cardurilor, procesarea tranzacțiilor cu carduri, servicii legate de sectorul de retail, clienții săi având posibilitatea externalizării complete a serviciilor legate de carduri.
Serviciile Provus Grup includ toate activitățile privind personalizarea și procesarea cardurilor, managementul rețelelor ATM și POS, alături de programe și aplicații de loialitate, managementul disputelor, soluții de monitorizare a fraudelor și asistență de urgență pentru deținătorii de carduri (oriunde în lume), call-center și suport în implementarea standardelor EMV în conformitate cu tendințele actuale, se precizează în comunicat.
Compania administrează 1.500 de ATM-uri și 9.400 de POS-uri, dintre care 500 sunt virtuale, și procesează 1,5 milioane de carduri și cinci milioane de tranzacții pe lună.
ProvusService Provider împreună cu subsidiarele sale, RomCard și Supercard Solutions & Services, formează Provus Grup.
RomCard, înființată în anul 1994, este primul centru de procesare a cardurilor din România.
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunZF 24 · 14 noiembrie 2026