Procesul lui Iuliu Maniu (II)

Iuliu Maniu a cerut la Tribunal amanarea sau suspendarea procesului in care a fost implicat, din cauza ca “nici eu si nici prietenii acuzati si nici avocatii nostri nu am avut timpul necesar pentru studierea dosarelor, nici pentru a controla daca sunt complete dosarele”. Tribunalul i-a respins cererea, motivand ca i-au fost suficiente cinci zile pentru a studia dosarele, insa Maniu a mentionat intr-un memoriu ca dosarele i-au fost lasate pentru studiu doar 2-3 ore pe zi, iar altele nu i-au fost predate. In consecinta, a cerut “caz de nulitate”, motivand: “Nu pot stapani materialul procesului”.
Iuliu Maniu a adresat o plangere, la 4 noiembrie 1947, Primului-presedinte al Tribunalului, referindu-se la neregulile din timpul procesului: “acuzatii au fost audiati in absenta sa, martorii desi au fost citati nu s-au prezentat, nu le era permis contactul cu exteriorul si nu mi s-a pus la dispozitie dosarul documentelor. Cu mirare am vazut, cu ocazia rechizitoriilor, ca domnii procurori citeau dupa un intreg dosar de documente, pe care eu nu le-am vazut macar, necum sa-l fi putut studia”. In pofida neregulilor semnalate de Maniu, procesul intentat de comunisti a continuat, liderul taranist fiind condamnat, la 11 noiembrie 1947, la zece ani de temnita grea.
Iuliu Maniu a declarat recurs fata de sentinta, mentionand ca sustine “cazurile de nulitate anuntate in decursul dezbaterilor (…) in contra aceleiasi sentinte”. Departamentul de Stat al SUA a adresat o nota de protest guvernului Groza, cerand anularea sentintei pe motiv ca un fost adept nazist a fost numit judecator la proces, inculpatii nu au avut dreptul de a fi reprezentati de propriii avocati si, nu in ultimul rand, procurorul nu a reusit sa probeze acuzatiile de tradare ale inculpatilor. La 5 mai 1949, Curtea Militara de Casare si Justitie a respins, ca nemotivate si nefondate, recursurile inaintate de Iuliu Maniu si colaboratorii sai. Pentru Iuliu Maniu au urmat sase ani de temnita grea in penitenciarele de la Galati si Sighet, acesta trecand in lumea celor drepti la 5 februarie1953. In timpul noptii a fost transportat cu o caruta “spre groapa comuna si spre gloria eterna”. Gratie interventiei lui Romulus Boila, ramasitele lui Iuliu Maniu au fost exhumate de la Sighet si reinhumate la Badacin (1971), desi exista voci care sustin ca nu s-a stiut cu precizie ce oseminte sa se aleaga din groapa comuna.