Procesul lui Saddam incepe maine
Procesul lui Saddam incepe maine
Procesul fostului presedinte irakian Saddam Hussein, care incepe maine, risca sa intensifice reflexele de aparare comunitara ale sunnitilor din Irak, care au avut de castigat in timpul regimului acestuia, si sa tensioneze suplimentar relatiile cu siitii. Comunitatea sunnita, din care face parte si fostul presedinte laic al Irakului, se simte vizata de acest proces, aparandu-se ferm in fata acuzatiilor potrivit carora ar fi reprezentat principalul sprijin al fostului regim baasist sau ca doreste revenirea acestuia. “Saddam Hussein nu este reprezentantul sunnitilor, asa cum il prezinta Guvernul, ci al tuturor componentelor poporului irakian. La conducere se aflau si siiti, care au fost ministri sau membri ai Consiliului Comandamentului Revolutiei, dar nimeni nu vrea sa isi aminteasca asta”, afirma un fost membru al Garzii Republicane. “Nu vrem sub nici o forma revenirea lui Saddam sau a altora ca el. Am fi preferat o schimbare de regim din interior”, spune el. Un expert irakian apreciaza ca data deschiderii procesului, care incepe cu patru zile dupa referendumul constitutional si inaintea alegerilor legislative programate pentru luna decembrie, “este perceputa drept decizie politica”. Mediafax
-
PENNY deschide magazin în locul unuia dintre cele mai cunoscute cluburi istorice din București. În același spațiu a funcționat și Mega Image, dar a închisRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Cursa pentru angajare: cine conduce clasamentul aplicărilor pe platformele de recrutare și care sunt cele mai căutate joburi în funcție de generațieZF Gen Z · 13 noiembrie 2026
-
Antibiotice Iași schimbă conducerea executivă: Mircea-Bogdan Babici, fost director regional retail la Raiffeisen Bank, devine director general provizoriu din 4 decembrie, după plecarea lui Ioan Nani. Mihaela Nitu preia funcția de director financiarZF 24 · 13 noiembrie 2026