ProCredit și BEI vând IMM-urilor credite pentru investiții
ProCredit Bank, un jucător de talie mică specializat pe finanțarea afacerilor micro, vinde credite pentru investiții și capital de lucru permanent întreprinderilor mici și mijlocii printr-un parteneriat cu Banca Europeană pentru Investiții (BEI).
ProCredit Bank, un jucător de talie mică specializat pe finanțarea afacerilor micro, vinde credite pentru investiții și capital de lucru permanent întreprinderilor mici și mijlocii printr-un parteneriat cu Banca Europeană pentru Investiții (BEI).
BEI finanțează cel puțin 50% din valoarea împrumutului, restul fiind asigurat de ProCredit. Valoarea totală a finanțărilor disponibile în acest program se ridică la 20 mil. euro.
Creditul este acordat pe o perioadă cuprinsă între doi și 12 ani, în funcție de destinație, iar clienții pot accesa garanții de stat în cazul în care garanțiile proprii nu sunt suficiente. Tot prin această facilitate clienții își pot refinanța creditele contractate de la alte bănci pentru derularea unor proiecte a căror vechime nu depășește trei ani.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026