Producatorii auto europeni taie din costuri
Grupul german Volkswagen reduce puternic numarul de angajati, iar francezii de la Peugeot raporteaza rezultate sub asteptari. Volkswagen, cel mai mare producator auto din Europa, ar putea reduce cu 20.000 numarul locurilor de munca. Aceasta decizie face parte din programul de micsorare a costurilor, pentru a sustine cresterea profiturilor si a face fata concurentei producatorilor asiatici
Grupul german Volkswagen reduce puternic numarul de angajati, iar francezii de la Peugeot raporteaza rezultate sub asteptari.
Volkswagen, cel mai mare producator auto din Europa, ar putea reduce cu 20.000 numarul locurilor de munca. Aceasta decizie face parte din programul de micsorare a costurilor, pentru a sustine cresterea profiturilor si a face fata concurentei producatorilor asiatici.
Oficiali ai companiei au declarat ca prin planul de reorganizare programat pe trei ani, o parte dintre angajati vor primi oferte de a se muta la alte puncte de lucru ale companiei. Conform datelor din raportul anual, profitul net a crescut in ultimul trimestru al lui 2005 cu 435 de milioane de euro (521 mil. dolari), de la 234 de milioane de euro cu un an in urma. Profitul pe intreg anul 2005 a crescut cu 62%, pana la 1,12 miliarde de euro.
Directorul executiv Bernd Pischetsrieder, 57 de ani, a reusit sa mareasca cota de piata a Volkswagen prin introducerea de 20 de noi modele anul trecut, printre care si noile variante ale modelelor VW Passat si Audi A4. De asemenea, tot datorita lui anul trecut costurile companiei au scazut cu 3,5 miliarde de euro. Pischetsrieder a declarat ca in prezent negociaza cu sindicatul angajatilor companiei pentru a face o noua serie de reduceri de costuri.
Volkswagen a incercat reducerea cheltuielilor cu forta de munca, cu toate ca in noiembrie 2004 a semnat o intelegere prin care compania garanta locurile de munca ale angajatilor in schimbul inghetarii salariilor. Prin aceasta intelegere se dorea o reducere a costurilor cu aproximativ 2 miliarde de euro pe an.
Pischetsrieder a declarat recent la o conferinta de presa organizata de VW ca nu va incalca aceasta intelegere.
Cele 20.000 de posturi vizate reprezinta aproximativ 5,8 procente din totalul fortei de munca de care dispune compania.
“Vom reduce numarul locurilor de munca fara a incalca contractul de munca pe care il avem in prezent”, a declarat direc-torul VW. “In prezent nu mai este profitabil sa exportam masini din Germania. Trebuie sa finalizam cat mai urgent planul de restructurare”, a mai declarat Pischetsrieder.
In acelasi timp, un alt mare producator european, grupul francez PSA Peugeot Citroa??n a dat publicitatii rezultate sub asteptari.
Vanzarile totale pe 2005 au fost de 3,39 milioane de masini, in crestere usoara fata de 3,375 de milioane vandute in 2005. Vanzarile nete plus veniturile companiei au totalizat 56,267 miliarde de euro, cu 3% mai mult decat anul trecut.
Divizia de automobile a inregistrat o scadere cu 0,4% a veniturilor din vanzari, pana la 45,071 miliarde de euro. Oficialii companiei au declarat ca rezultatele au fost influentate atat de cursul valutar cat si de o vanzare mai slaba a noilor modele.
PSA prevede o cerere constanta pentru masinile sale pentru 2006 in Europa de Vest, pe o piata care se bazeaza din ce in ce mai mult pe activitatile promotionale. Francezii vad, de asemenea, o accentuare a interesului pentru modelele sale pe pietele est-europene si se tem ca rezultatele financiare vor fi afectate de costurile de productie in crestere.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026