Producatorii si retailerii amana discutia privind pretul de achizitie
Producatorii si retailerii au ajuns la un acord asupra majoritatii prevederilor Ghidului de Bune Practici, cum ar fi cele legate de taxe, care nu vor mai fi obligatorii, iar cel mai important punct al negocierilor, definirea pretului de achizitie, va fi dezbatut pe 24 iunie
Producatorii si retailerii au ajuns la un acord asupra majoritatii prevederilor Ghidului de Bune Practici, cum ar fi cele legate de taxe, care nu vor mai fi obligatorii, iar cel mai important punct al negocierilor, definirea pretului de achizitie, va fi dezbatut pe 24 iunie. “In proportie de 99% ne-am inteles asupra Ghidului. Noi am cedat la doua-trei prevederi si am adus unele schimbari. De exemplu, la taxe a fost adaugata o fraza din care reiese ca acestea nu sunt nici obligatorii, nici impuse, iar daca un producator nu le accepta nu insemna ca retailerul va inceta relatia comerciala cu el. Au fost adaugate si puncte noi, printre care includerea discountului in lista de pret si negocierea cuantumului discountului”, a declarat saptamana trecuta presedintele Romalimenta, Sorin Minea, la finalul intalnirii dintre retaileri si producatori, de la Ministerul Agriculturii. Cel mai important punct al negocierii insa, definirea pretului de achizitie, va fi discutat pe 24 iunie. “Neacceptarea definirii pretului de achizitie duce la blocarea negocierii”, a spus Minea. Definirea acestui pret de achizitie inseamna ca un produs care are, de exemplu, un pret de lista de 10 lei va ajunge la preturi diferentiate in fiecare lant de magazine, in functie de taxele impuse de retailerul respectiv. Astfel, retailerii ar intra in competitie si ar fi interesati sa scada costurile si implicit taxele, pentru a avea pretul cel mai bun.
-
Cum poate fi schimbată viața dintre blocuri? Ce soluții propune Alexandru Belenyi, arhitect și coordonator al proiectuluI ”Cartierul Perfect”. VIDEOEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026