Producătorul de lactate Brailact București intră în lichidare
Tribunalul București a dispus începerea procedurii de dizolvare a producătorului de lactate Brailact București (BRLT), companie intrată în insolvență în mai 2009, potrivit unui raport transmis de companie Bursei de Valori București.
Tribunalul București a dispus începerea procedurii de dizolvare a producătorului de lactate Brailact București (BRLT), companie intrată în insolvență în mai 2009, potrivit unui raport transmis de companie Bursei de Valori București.
Cererea de lichidare a companiei a fost depusă de administratorul judiciar, Rodicom IPURL, și de administratorul special al companiei, Ioannis Mythis.
Brailact București este controlată de doi investitori greci, Theodors Malideros și Antonios Tirpintiris, fiecare cu câte 48,7% din acțiuni.
Compania, care produce lactate sub brandul Brenac, a avut în 2009 afaceri de 25 mil. lei, și pierderi de 4,86 mil. lei. Activele totale erau evaluate în bilanțul contabil al companiei de la 31.12.2009 la 25,9 mil. lei, în timp ce datoriile totale însumau 45,8 mil. lei, capitalurile proprii fiind negative.
Acțiunile Brailact au fost suspendate de la tranzacționare de pe piața RASDAQ în mai 2009, după ce instanța a aprobat intrarea companiei în insolvență. La acea dată, capitalizarea companiei era de 25 mil. lei.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026