Producătorul de scaune Antares din Cluj vede o creștere de 5%
Producătorul de scaune ergonomice de birou Antares România, subsidiară a grupului ceh Antares, și-a bugetat pentru acest an o creștere de 5% a afacerilor, ca urmare a dezvoltării unor noi colaborări la export.
Producătorul de scaune ergonomice de birou Antares România, subsidiară a grupului ceh Antares, și-a bugetat pentru acest an o creștere de 5% a afacerilor, ca urmare a dezvoltării unor noi colaborări la export. Compania a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 7 mil. euro, aproximativ la același nivel cu anul precedent. „În 2013 am demarat colaborări cu mai multe companii din străinătate, în special cu producători din Italia, precum Pedrali, MIDJ și Domitalia. Pentru acest an preconizăm o creștere progresivă de 5% a afacerilor, care ar însemna o înaintare sănătoasă pentru compania Antares“, a declarat pentru ZF Transilvania Laczko Csaba, director general al Antares România. Capacitatea de producție a fabricii Antares din Cluj este de 2.000 de scaune pe zi, iar numărul de angajați a ajuns în prezent la aproximativ 100 de persoane. La începutul anului 2013 Antares a achiziționat brandul ID Point, pentru segmentul HoReCa și soluții pentru casă, în vederea dezvoltării activității pe această zonă. În ceea ce privește bugetul de investiții, compania spune că în acest an intenționează să demareze un proiect în valoare de 600.000 de euro, susținut din surse proprii și fonduri europene, în vederea creșterii nivelului de calitate al produselor.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 18.02.2014
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026