Productia industriala a inghetat in ianuarie
Industria romaneasca a inceput anul cu stangul: numai 0,4% crestere in ianuarie 2004 fata de ianuarie 2003, in volum absolut, dupa ce in urma cu un an isi dezmortea motoarele cu o crestere de 1,6%. De asemenea, prima luna din acest an consemneaza o adevarata prabusire a productiei fata de decembrie 2003, cand a fost consemnata o crestere de 5,9%
Industria romaneasca a inceput anul cu stangul: numai 0,4% crestere in ianuarie 2004 fata de ianuarie 2003, in volum absolut, dupa ce in urma cu un an isi dezmortea motoarele cu o crestere de 1,6%.
De asemenea, prima luna din acest an consemneaza o adevarata prabusire a productiei fata de decembrie 2003, cand a fost consemnata o crestere de 5,9%.
In conditii comparabile din punct de vedere al numarului de zile lucratoare, productia industriala a inregistrat un plus de 3,8% raportat la luna ianuarie 2003.
La nivelul anului trecut, productia industriala a urcat cu numai 3,2% in volum absolut, evolutie sustinuta in mare parte de industria prelucratoare. Ceea ce a insemnat jumatate din ritmul de crestere inregistrat in 2002.
Societatile din industrie au raportat o cifra de afaceri mai mare cu 4,6% fata de anul 2002.
Anul trecut, s-au realizat in economia romaneasca investitii in valoare totala de 249.704,3 miliarde lei (circa 6,64 miliarde euro), in crestere cu 8,5%, in termeni reali, fata de anul 2002.
Investitiile in lucrari de constructii noi au totalizat 102.333,2 miliarde lei, echivalentul a 41% din total, si au avansat cu 5,8%.
Totodata, investitiile realizate in utilaje si mijloace de transport au insumat 121.521 miliarde lei, respectiv 48,7% din total, si s-au situat cu 12,6% peste nivelul aferent anului 2002.
Sectorul majoritar privat a avut o pondere de 67,6% in totalul investitiilor, marcand un salt de 11,2% raportat la anul precedent. Destinatia prioritara a acestor investitii a fost achizitiile de utilaje si mijloace de transport, care au reprezentat 57,6% din volumul realizat.
Cu o contributie importanta la cresterea PIB, piata constructiilor a crescut cu 6,5% in anul 2003, pana la echivalentul a circa 4,4 miliarde euro, aproape 62% din valoarea totala a lucrarilor fiind reprezentata de constructiile noi.
Potrivit Institutului National de Statistica, circa 91% din lucrarile de constructii au fost realizate in sectorul majoritar privat. razvan.voican@zf.ro
-
România a câștigat definitiv procesul Roșia Montană. Gabriel Resources cerea 6,5 miliarde de dolari, cea mai mare pretenție formulată vreodată împotriva statuluiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Un kilogram de unt costă în medie 61 de lei la raft, față de 46 de lei acum cinci ani. Un singur grup controlează jumătate din piațăZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
De ce iubesc miliardarii din tech jachetele negre de piele? De la Jensen Huang la Elon Musk și Jeff Bezos, cum a devenit simbolul rebeliunii uniforma celor mai puternici oameni din Silicon ValleyEveniment · 14 noiembrie 2026