Profit de doua ori mai mic pentru Turbomecanica in T1
Producatorul de motoare pentru aviatie Turbomecanica Bucuresti a inregistrat in primul trimestru un profit net de circa 0,53 mil. lei (0,15 mil. euro), de peste doua ori mai mic decat cel realizat in perioada similara a anului trecut. In acelasi timp, afacerile companiei au scazut usor, cu circa 4%, pana la 17,6 mil
Producatorul de motoare pentru aviatie Turbomecanica Bucuresti a inregistrat in primul trimestru un profit net de circa 0,53 mil. lei (0,15 mil. euro), de peste doua ori mai mic decat cel realizat in perioada similara a anului trecut.
In acelasi timp, afacerile companiei au scazut usor, cu circa 4%, pana la 17,6 mil. lei (5,3 mil. euro).
Compania si-a bugetat pentru acest an venituri totale de 98,1 milioane de lei (28,8 mil. euro), in scadere cu circa 10% fata de cele realizate anul trecut, potrivit datelor prezentate de societate.
Cu toate acestea, compania estimeaza ca profitul net va creste usor in 2007, cu 4,5%, pana la 16,7 mil. lei (4,9 mil. euro).
In aceste conditii, marja neta de profit este asteptata sa urce la 17%, comparativ cu cea inregistrata anul trecut, de 14,5%.
Compania si-a planificat pentru acest an investitii in valoare de 16,8 mil. lei (circa 5 mil. euro), de aproape 3 ori mai mult decat in 2006.
Investitiile se vor indrepta cu preponderenta catre achizitia de noi echipamente necesare procesului de productie, in valoare de 12,7 mil. lei (3,7 mil. euro), sume mai mici fiind destinate lucrarilor de constructii-montaj si modernizare.
Reprezentantii companiei nu au fost ieri disponibili pentru a oferi mai multe detalii.
Turbomecanica va aloca cea mai mare parte a profitului obtinut anul trecut pentru dividende, a caror valoare se ridica la 11 mil. lei (3,1 mil. euro).
Dividendul brut aprobat de actionari in Adunarea Generala este de 0,03 lei/actiune, care reprezinta circa 4% din ultimul pret la care aceste titluri au fost tranzactionate ieri in piata.
Circa 4,4 mil. lei (1,2 mil. euro) vor ramane la dispozitia societatii in contul surselor proprii de finantare.
Anul trecut, Turbomecanica si-a depasit usor cifra de afaceri bugetata la inceputul anului trecut, aceasta fiind cu 5,4% peste nivelul programat, iar profitul net s-a situat putin sub cel bugetat.
Producatorul de motoare cu reactie si turbomotoare a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 104,3 milioane de lei (29,6 milioane de euro), cu 2,3% mai mare in euro comparativ cu 2005.
Profitul net al companiei s-a redus cu circa 4% in aceeasi perioada, pana la 16,5 milioane de lei (4,69 milioane de euro), ca urmare a conditiilor nefavorabile de curs euro-dolar si a avansului cheltuielilor cu materiile prime si al celor cu salariile, acestea din urma majorandu-se cu circa 30% pana la 23,6 mil. lei (6,7 mil. euro).
Rezervele din reevaluarea activelor societatii au crescut anul trecut de peste cinci ori, acestea majorandu-se in 2006 cu 34,2 mil. lei (circa 9,7 mil. euro), in conditiile in care si activele corporale ale Turbomecanica, in principal din terenuri, cladiri si utilaje, au urcat cu 35,7 mil. lei (peste 10 mil. euro).
Principalul actionar al companiei este Radu Viehmann, actualul director general al companiei, care detine 25,87% din actiuni, un alt actionar important fiind Maria Ciorapciu, una din rudele fostului director Ioan Ciorapciu, cu un pachet de 15,16%. SIF Banat-Crisana detine o participatie de 8,45% din companie.
Actiunile Turbomecanica sunt cotate la categoria I a Bursei de Valori Bucuresti, ieri acestea fiind tranzactionate la inchidere la un pret de 0,725 lei/actiune.
La acest nivel, compania valoreaza pe Bursa 80 mil. euro.
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026