Profit de trei ori mai mic la Comelf
Profitul producatorului de echipamente pentru protectia mediului Comelf Bistrita a scazut cu doua treimi in prima jumatate a anului, fata de perioada similara a anului trecut, desi vanzarile companiei au crescut cu peste 50%.Profitul net Comelf in prima jumatate a acestui an s-a ridicat la 3,7 miliarde de lei (0,1 milioane de euro) fata de aproape 11 miliarde de lei in primul semestru al anului t…
Profitul producatorului de echipamente pentru protectia mediului Comelf Bistrita a scazut cu doua treimi in prima jumatate a anului, fata de perioada similara a anului trecut, desi vanzarile companiei au crescut cu peste 50%.
Profitul net Comelf in prima jumatate a acestui an s-a ridicat la 3,7 miliarde de lei (0,1 milioane de euro) fata de aproape 11 miliarde de lei in primul semestru al anului trecut. Cifra de afaceri a companiei a fost insa in crestere cu 50% pe prima jumatate a anului: 295 miliarde de lei, fata de 192 miliarde de lei in primul semestru al anului trecut.
Una din cauzele scaderii profitului a fost generata de trecerea la standardele internationale de contabilitate (IAS). “Produsele finite din stocuri au fost inregistrate in venituri la costul de productie si nu la pretul de piata(mai mare-n.red), cum s-a intamplat anul trecut,” a explicat Stefan Pop, directorul economic al companiei.
Scaderea profituli a fost afectata si de o crestere a pierderilor din activitatea financiara. Valoarea acestora a ajuns la 7 miliarde de lei, fata de 4,3 miliarde de lei in perioada similara a anului precedent. Compania avea la finalul primului semestru datorii totale in valoare de 220 miliarde de lei, din care 46 miliarde de lei reprezentau plati restante.
Bugetul de venituri si cheltuieli pentru acest an al companiei prevede realizarea unei cifre de afaceri in valoare de 647 miliarde de lei (in crestere cu 24% fata de anul trecut) si o crestere similara a profitului brut pabna la 55,5 miliarde de lei. Pe primul semestru profitul brut nu a depasit 5 miliarde de lei. “Cel mai probabil vom face bugetul pe anul acesta , dar asta va depinde si de ritmul vanzarilor,” a mai spus Pop.
Comelf produce echipamente pentru tratarea gazelor industriale si a apei spotabile, folosite inclusiv in industria cimentului sau la termocentrale, alaturi de echipamente pentru industria chimica.
Compania este controlata de Uzinsider, care detine 76% din actiuni. Din grupul Uzinsider mai fac parte Trefo Galati, 24 Ianuarie Ploiesti, Uzinsider general Contractor si Uzinsider Engineering, companii care activeaza in industria metelurgica si a echipamentelor tehnologice
Actiunile companei sunt cotate la categoria a II-a a Bursei de Valori Bucuresti, dar valoarea tranzactiilor zilnice este, de regula extrem de redusa. Rezultatete financiare in crestere ale companiei de anul trecut, alaturi de o majorarea de capital in cadrul careia valoarea nominala a actiunilor a crescut de la 25.000 de lei la 58.000 de lei au generat o crestere semnificativa a pretului de tranzactionare. In ultimele 12 luni pretul actiunilor Comelf la Bursa s-a dublat, dar in ultima luna si jumatate s-a remarcat o tendinta descendenta. Ultimele tranzactii s-au realizat la 48.000 lei/actiune, fata de 52.000 lei/actiune, maximul atins la inceputul lunii iulie. La ultima cotatie a actiunilor, capitalizarea bursiera a companiei este de 3,3 milioane de dolari.
Comelf este cunoscuta de brokerii de la Bursa ca una din companiile care repartizeaza o parte importanta a profitului sub forma de dividende. Anul trecut compania a inregistrat un profit de aproape 35 miliarde de lei si a distribuit un dividend de 10.527 lei/actiune. vlad.nicolaescu@zf.ro
-
Ce va mai rămâne din industria auto germană? Mercedes-Benz anunță că suspendă toate noile investiții în fabricile din Germania, în timp ce compania aplică măsuri tot mai dure de tăiere a costurilor. „Cu toții vrem să evităm închiderea fabricilor”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Unde stăm bine în statisticile europene? România bate media UE la femeile din știință și inginerieWell & Wealth · 13 noiembrie 2026
-
Justiția americană, pe urmele banilor furați de la Binance de către hackerii nord-coreeni. FBI a confiscat criptomonede în valoare de 1,2 miliarde de dolariBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026