Profit peste asteptari pentru Procter & Gamble
Procter & Gamble, gigantul din domeniul bunurilor de consum, a raportat o crestere de 4% a profitului aferent primului trimestrului fiscal. Rezultatul se datoreaza indeosebi faptului ca vanzarile de bunuri de igiena personala au compensat costurile cu materia prima in crestere si pentru impactul uraganelor asupra afacerilor sale cu cafea, relateaza CNN
Procter & Gamble, gigantul din domeniul bunurilor de consum, a raportat o crestere de 4% a profitului aferent primului trimestrului fiscal.
Rezultatul se datoreaza indeosebi faptului ca vanzarile de bunuri de igiena personala au compensat costurile cu materia prima in crestere si pentru impactul uraganelor asupra afacerilor sale cu cafea, relateaza CNN.
P&G, care a adaugat si produse de barbierit la gama de produse oferite dupa achizitionarea de curand a companiei Gillette, a anuntat ca majorarea profitului este de 2,03 miliarde de dolari (1,69 miliarde de euro), adica 77 centi/ actiune in trimestrul fiscal care s-a incheiat pe 30 septembrie, fata de 1,94 miliarde de dolari (1,62 miliarde de euro), respectiv 70 centi/actiune in urma cu un an. Analistii anticipau o crestere a cursului la care se tranzactioneaza actiunile P&G de aproximativ 76 centi/actiune.
Asemenea celorlalte companii de bunuri de consum, P&G a fost afectat de cresterea costurilor cu materia prima si incearca in prezent identificarea altor ingrediente si a altor posibilitati de reducere a cheltuielilor. Compania s-a vazut nevoita sa inchida afacerea din New Orleans datorita uraganelor Katrina si Rita; acest lucru a avut un impact negativ asupra productiei brandurilor Folgers si Millstone.
Vanzarile nete au crescut cu 8% la 14,79 miliarde de dolari (12,33 miliarde de euro), date conforme cu anticiparile analistilor. Cea mai importanta contributie la aceste rezultate le-au avut produsele noi, precum Tide Breeze, dar si evolutia cursurilor valutare si cresterile de pret. Volumul productiei fizice a crescut cu 6%.
Pentru cel de-al doilea trimestru fiscal al acestui an, P&G anticipeaza o majorare a incasarilor nete de 23 pana la 26%; la aceasta majorare vor contribui cu 20-21 de puncte procentuale cresterile generate de preluari si de diviziuni. Profitul pe actiune (PER) aferent trimestrului fiscal II va fi de aproximativ 66-69 de centi; in calcul a fost luata in considerare si compania recent achizitionata, Gillette.
P&G prevede o crestere a cifrei de afaceri pentru acest an fiscal de 17 pana la 19%; 14-15 puncte procentuale se vor datora preluarilor si diviziunilor. Compania a declarat ca achizitionarea Gillette va reduce profitul aferent anului fiscal cu 20-26%, in conformitate cu ceea ce se anticipa.
Profitul unitar previzionat pentru intregul an fiscal este de 2,54-2,60 dolari/actiune (2,12-2,14 euro/actiune).
-
HELLENiQ ENERGY anunță un plan de investiții de peste un miliard de euro în România, prin intermediul companiei sale locale din domeniul energiei din surse regenerabile.Info · 13 noiembrie 2026
-
ZF IT Generation. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsul. Fondatorii DesignVerse, Veridion și Footprints AI: Am fost nepregătiți pentru vânzări, iar un produs superior nu câștigă singur contracte. DesignVerse vrea 1-2 runde de finanțare în 2027, iar Veridion a refuzat oferte de achizițieZF IT Generation · 13 noiembrie 2026
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026