Profitul ABN depaseste asteptarile
Profitul ABN depaseste asteptarile
Banca olandeza ABN AMRO a depasit asteptarile analistilor printr-o crestere de 26,2% a profitului net pe cel de-al doilea trimestru. Luni au fost de asemenea dezvaluite estimarile castigurilor pentru intregul an, informeaza Financial Times.
Prima banca a Olandei si unul dintre cei mai importanti jucatori pe piata americana de retail banking a anuntat ca rezultatele trimestriale au fost influentate de diminuarea provizioanelor de risc si cresterea veniturilor din comisioane in sectorul operatiunilor de corporate si investment banking.
ABN AMRO NV estimeaza o majorare de 10% a profitului pentru anul 2004, rezultatele operationale situandu-se in jurul nivelului de anul trecut.
Banca beneficiaza de restructurarea in valoare de un miliard de euro inceputa cu trei ani in urma, care a determinat printre altele disponibilizarea a 10.000 de locuri de munca in toata lumea.
Profitul net pe cel de-al doilea trimestru a crescut la 987 de milioane de euro, de la nivelul de 782 de milioane de euro cu un an in urma, cu mult peste asteptarile analistilor. 13 specialisti intervievati de Reuters estimasera in medie un profit de 817 milioane de euro.
“Bazandu-ne pe performantele noastre din primul semestru si pe estimarile celui de-al doilea, ne asteptam ca rezultatele operationale pe 2004 sa se situeze in jurul nivelului de anul trecut”, a declarat directorul executiv Rijkman Groenink.
“Pastrandu-ne prognoza pentru profitul net al intregului an datorat unitatii din America de Nord si clientilor wholesale (banci comerciale si institutii financiare), ne asteptam la o majorare a profitului net cu cel putin 10% in comparatie cu anul trecut”, a mai adaugat acesta.
Groenink a afirmat ca estimarile nu au luat in calcul profitul cauzat de vanzarea afacerii de leasing si a partii detinute in cadrul Bank of Asia din Thailanda.
ABN AMRO, ale carei actiuni au scazut cu 15% de la data de 21 ianuarie, cand s-a atins pretul maxim pe 18 luni, a anuntat o crestere a profitului operational inainte de impozitare la 1,43 miliarde de euro, comparativ cu nivelul de 1,31 de miliarde de euro de acum un an si cu estimarea de 1,52 de miliarde de euro.
Activitatile de investment banking si brokeraj au inregistrat pe al doilea trimestru o majorare a profitului net de 32,7%, atingand nivelul de 146 de milioane de euro.
Redresarea unitatii wholesale a fost determinata de imbunatatirea pietei de capital atat din punct de vedere al preturilor cat si al volumului, in conditiile diminuarii costurilor.
-
ZF LIVE: Unde se blochează proiectele de infrastructură publică? Cum se pot face licitațiile mai repede, astfel încât proiectele publice să se facă mai repede?Info · 13 noiembrie 2026
-
Turbomecanica își crește profitul cu 81% în primele nouă luni, la 7,8 mil. lei, dar raportează venituri totale în scădere, sub cele bugetate. Rezultatul net mai mare vine pe fondul cheltuielilor mai mici: compania a renunțat la 130 de angajați în ultimul anBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Bursă. Ziarul Financiar a făcut pe baza informațiilor publice o radiografie a proiectului Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic în plină derulare din România, care va dubla din 2027 producția de gaze a României. Focusul a fost mai ales pe partea de contractare. Ce se știe în acest moment?Burse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026