Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Profitul Băncii Transilvania a crescut cu 30% la nouă luni

Banca Transilvania (TLV) a raportat pentru primele nouă luni un profit net de 265 mil. lei (60 mil. euro), cu 30% mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut, arătând că banca a reușit să-și consolideze businessul pe o piață care rămâne în continuare dificilă.

Andrei Chirileasa · 29 octombrie 2012 · 1 min de citit

Banca Transilvania (TLV) a raportat pentru primele nouă luni un profit net de 265 mil. lei (60 mil. euro), cu 30% mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut, arătând că banca a reușit să-și consolideze businessul pe o piață care rămâne în continuare dificilă.

Activele totale au urcat în primele nouă luni cu 12,4%, la 29 mld. lei (6,4 mld. euro). Banca Transilvania se bate în prezent cu CEC Bank pentru poziția a treia pe piață. “Rezultatele financiare la 9 luni confirmă așteptările noastre și trendul pozitiv pe care ne aflăm, în ciuda unor evenimente adverse de pe piață”, a declarat Horia Ciorcilă, președintele CA al BT. El are ca ținte în perioada următoare creșterea cotei de piață și a valorii băncii. În trimestrul al treilea, însă, creșterea profitului a încetinit la 4,1% (85,8 mil. lei față de 82,4 mil. lei în T3 2011). Evoluția mai slabă din această perioadă a fost determinată de creșterea cheltuielilor cu provizioanele, ca urmare a situației dificile în care se află Hidroelectrica și Oltchim, doi dintre cei mai mari clienți ai băncii. BT are expuneri de 120 mil. lei (26,5 mil. euro) pe Hidroelectrica și 154 mil. lei (34 mil. euro) pe Oltchim, care au fost parțial provizionate. Pe de altă parte, profitul operațional a crescut cu 14% în primele nouă luni și cu 34% în T3, în condițiile în care banca a continuat să-și crească portofoliul de credite.

Citiți articolull integral pe www.zfcorporate.ro

Citește și