Profitul Bermas Suceava a urcat de patru ori în primul semestru
Producătorul de bere Bermas Suceava (BRM) a înregistrat în primele șase luni ale anului un profit net de circa 906.000 de lei, în creștere de circa patru ori față de rezultatul consemnat în perioada ianuarie - iunie din 2010.
Producătorul de bere Bermas Suceava (BRM) a înregistrat în primele șase luni ale anului un profit net de circa 906.000 de lei, în creștere de circa patru ori față de rezultatul consemnat în perioada ianuarie – iunie din 2010.
Creșterea profitului a venit pe fondul avansului afacerilor cu 10%, la 11,3 mil. lei (2,7 mil. euro). Bermas a vândut cu 4% mai multă bere în primele șase luni ale anului în volum, iar producția de bere a crescut cu 9,8%, potrivit raportului companiei.
Pentru acest an Bermas și-a propus realizarea unei cifre de afaceri în creștere cu 10,8%, la 26,7 milioane de lei, și a unui profit net apropiat de cel de anul trecut, de 1,9 milioane de lei.
Asociațiile salariaților Bermas dețin împreună circa 51,6% din acțiunile companiei, un alt acționar semnificativ fiind SIF Banat-Crișana cu circa 5% din acțiuni. Titlurile Bermas au pierdut la finele săptămânii trecute 1,4% din valoare și s-au tranzacționat la închidere la 0,759 lei/unitate.
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026