Versiunea completă
Business Hi-Tech

Profitul Dell creste vazand cu ochii

Profitul Dell creste vazand cu ochii

Andrei Dora · 15 august 2004 · 2 min de citit

Dell, cel mai mare producator mondial de computere, a anuntat rezultate foarte bune pentru al doilea trimestru fiscal, in special datorita vanzarilor de imprimante si servere pe pietele externe. Producatorul american a anuntat profituri de 799 milioane de dolari pe al doilea trimestru fiscal incheiat la 30 iulie, in crestere cu 29% fata de cele 612 milioane de de dolari in anul precedent, conform asteptarilor de pe Wall Street. Vanzarile au crescut cu 20% de la 9,8 miliarde in trimestrul doi din 2003 pana la 11,7 miliarde de dolari in acest an.
Rezultatele Dell vin in contradictie cu cele de la Hewlett-Packard, care a anuntat rezultate financiare sub asteptari pe al doilea trimestru. Raportul HP, dat publicitatii saptamana trecuta, a evidentiat scaderi de vanzari in categoria de servere si sisteme de stocare, puse de companie pe seama conditiilor dificile de pe piata. Conform oficialilor Dell, compania nu s-a confruntat cu aceste probleme, livrarile de echipamente server crescand cu 31% in trimestrul doi, iar ratele de crestere ale livrarilor pe toate grupele de produse au fost de 19%. Cele mai puternice cresteri s-au inregistrat pe pietele din Europa, Orientul Mijlociu si Africa, unde cresterea numarului de unitati vandute a fost de 30%. Pe piata din China, Dell a avut o crestere de 41% la vanzarile de servere.
La conferinta de presa de dupa anuntarea rezultatelor financiare, Kevin Rollins noul director executiv, a mentionat ca Dell nu s-a confruntat cu nici o incetinire a vanzarilor, spre deosebire de unii competitori, iar in segmentul clientilor companii cererea a crescut constant in ultimele trei trimestre pe piata din Statele Unite. “Asteptarile companiei se bazeaza pe volumul vanzarilor, cresterea valorii actiunilor si profituri solide. Aceste obiective nu se exclud reciproc”, a spus Rollins in cadrul conferintei de presa. “Livrarile la nivel mondial au crescut cu 19%, mult peste alti concurenti”, a continuat el. Pe piata de pe continentul american vanzarile au crescut cu 16%, aproape dublu fata de concurenta, in timp ce cota de piata a crescut cu doua procente.
In privinta rezultatelor viitoare, oficialii companiei au spus ca se asteapta la o crestere cu 21% a livrarilor in trimestrul trei fata de anul anterior si atingerea unor venituri de 12,5 miliarde de dolari, estimari care confirma si asteptarile analistilor.
Pentru imprimante, care au inceput sa fie vandute sub marca Dell din martie 2003, compania vrea sa atinga cinci milioane de unitati vandute in anul fiscal 2005. Michael Dell, actualmente numai membru in consiliul de conducere, a mentionat ca intentioneaza sa intre pe piata imprimantelor din China in trimestrul trei. Intentiile de extindere a gamei de produse includ televizoare cu ecran plat comercializabile peste cateva saptamani si un TV cu plasma pana la finele acestui an.
andrei.dora@zf.ro

Citește și